prognoze

Prognoză meteo 30 septembrie 2019–final de septembrie aproape canicular!

Context sinoptic:

– Începem săptămâna cu țara noastră aflându-se în zona de acțiune a unui câmp de presiune scăzută, asociat ciclonului Mortimer, ce își are centrul baric în nordul continentului. În același timp vom fi traversați, foarte repede, și de un front rece, poziționat pe direcție V – E. Spre finalul intervalului intrăm sub acțiunea unui câmp de presiune ridicată.

Din punct de vedere al circulației, una NV – SE, , rămânem în continuare cu abateri termice de +6 spre +8 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, în timp ce în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei avem parte de abateri ușor pozitive, iar spre finalul zilei chiar ușor negative.

Temperaturi:

– Avem parte de o nouă noapte cu temperaturi plăcute la nivelul întregii țări. În zonele montane se ating 8 – 10, 11 grade, cu 5 – 7 grade pe creste, în timp ce în restul țării se vor atinge 12 – 14, 16 grade.

Maximele zilei de mâine vor caracteriza o vreme nefiresc de caldă, de vară, aproape caniculară, prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea, acolo unde vom trece frecvent de 30 – 31, chiar 32 de grade. În restul țării vom avea maxime de 22 – 24, 25 de grade, cu 18 – 20 de grade în zonele montane (14 – 15 grade pe creste).

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții norii joși vor fi prezenți prin nordul Crișanei și Maramureș, pentru ca până la orele prânzului nebulozitatea joasă să se extindă și prin Banat, restul Crișanei, Apuseni și Transilvania. Norii joși rămân cantonați în Transilvania și prin zonele montane și pe parcursul după amiezii iar seara reapar prin Banat și îi regăsim, în continuare, prin toate zonele montane.

Ceață:

-Condiții izolate de ceață sunt, spre orele dimineții, prin sudul județului Suceava dar și prin zona montană a județului Covasna.

Precipitații:

– Odată cu orele prânzului ploile își fac apariția prin zona județelor Bihor, Maramureș, nordul județului Bistrița, iar apoi cuprind și Satu Mare, Sălaj. Pe o deplasare NV – SE, frontul de precipitații traversează Transilvania, trecând prin Cluj, Bistrița, Alba, Mureș, Alba, Harghita dar și prin Suceava, Neamț, Bacău. Odată cu orele serii ploile se vor regăsi prin Arad, sudul județului Bihor, sudul județului Cluj, NV județului Alba și prin Hunedoara. Vorbim de precipitații slabe cantitativ, care nu vor cumula mai mult de 5 – 6 l/mp

Vânt:

– Pe timpul nopții vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări, dar, odată cu a doua parte a dimineții vântul prinde putere la nivelul întregii țări, cu rafale ce ajung la 35 – 40, 50 km/h, iar în zona Orientalilor se pot atinge chiar 70 – 80 km/h. Seara, intensificările de vânt rămân prezente prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei (40 – 50 km/h), iar în zona Orientalilor (nord, județul Suceava) chiar 80 – 90 km/h.

Concluzii:

– Ultima zi de septembrie seamănă, mai degrabă, cu o zi de sfârșit de iunie, cu valori de temperatură aproape de pragul de caniculă. Avem parte și de ploi, mai ales prin nordul țării, iar vântul va fi nervos prin mai toată țara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *