
Lecția de meteorologie–harta sinoptică
Atunci când vrei să faci o prognoză meteo, să analizezi o situație cu potențial periculos, să urmărești tendințele pe o perioadă scurtă de timp din punct de vedere al climei, prima hartă pe care trebuie să te uiți este harta contextului sinoptic. Exact cum spune și termenul, hărțile sinoptice ne permit să avem o imagine generală asupra vremii din toată Europa, de exemplu, aducând la un loc toate datele meteorologice culese din toate regiunile.
În lecția de meteorologie de astăzi vom învăța să citim o hartă sinoptică.
Elementele unei hărți sinoptice:
– Într-o hartă sinoptică vom regăsi informații legate de: presiune, fronturi atmosferice dar și alte abateri și anomalii de presiune sau mase de aer care pot influența vremea dintr-o anumită zonă.
PRESIUNEA:
– Presiunea atmosferică este reprezentată pe hartă prin linii circulare, denumite izobare, care practic unesc arealele cu același nivel de presiune. Presiunea se măsoară în milibari (unde un bar are 100 KiloPascali) dar uneori o vom regăsi măsurată și în hPa (hectoPascali). În jurul sau în centrul acestor izobare vom regăsi notate vârfurile de presiune, sub forma H și L.
H reprezintă câmpurile de presiune ridicată, caracteristicile anticiclonilor, unde vântul va avea o direcție în sensul acelor de ceasornic iar vremea generată de aceste câmpuri de presiune este una stabilă, plăcută. L reprezintă câmpurile de presiune joasă, aici vântul se va mișca în sens opus acelor de ceasornic iar vremea va avea un caracter instabil.
FRONTURILE:
– Fronturile atmosferice sunt, conform definiției, zonele de contact dintre două mase de aer cu proprietăți diferite. Regăsim fronturile atmosferice în depresiunile extratropicale, în zona talvegurilor depresionare și, foarte rar, la periferia anticiclonilor.
FRONTUL CALD și FRONTUL RECE:
– Pe harta sinoptică, frontul cald este reprezentat cu o linie roșie și semicercuri, în timp ce front rece este redat cu albastru și triunghiuri. Frontul cald este prezent când masa de aer cald este mult mai prezentă. Linia frontului (distanța dintre masa caldă și masa rece) măsoară între 10 și 30 de km iar lungimea frontului se poate întinde chiar și pe 1200 km. Ca și manifestare, masa caldă, mult mai ușoară, alunecă peste masa pe aer rece și dă naștere norilor frontali.
Ca și un element de curiozitate, norii cirrus sunt cei care vestesc întotdeauna sosirea unui front cald, de obicei la peste 700 de km distanță de el.
Frontul rece apare la contactul dintre aerul rece și dens poziționat în spatele frontului cald. Aerul cald este forțat să se ridice, avem parte de evoluții foarte rapide ale sistemelor noroase, temperaturile pot scădea abrupt (chiar și cu 10 – 15 grade) și iau naștere norii cumulonimbus, spectaculoșii nori de furtuni de vară.
O caracteristică a frontului rece este reprezentată de faptul că are o zonă de precipitații îngustă (100 – 150 km) iar imediat ce frontul trece, vremea se ameliorează, iar presiunea crește la valori mai mari decât cele premergătoare frontului.
FRONTUL DE OCLUZIUNE:
– Este reprezentat pe hartă în culoarea mov și alăturarea atât a unui semicerc cât și a unui triunghi. Frontul de ocluziune ia naștere pentru că frontul rece se deplasează mai repede decât frontul cald și îl ajunge din urmă. Vremea este caracterizată printr-un aspect închis, cu un cer total acoperit de nori, dar și cu ploi slabe.
O caracteristică a tututor fronturilor este reprezentată de etapele existenței lor: FRONTOGENEZA – marchează formarea frontului, FRONTOLIZA (reprezentată pe hartă prin întreruperea liniilor frontului, reprezintă momentul în care frontul se destramă).
”JGHEABURILE”
– O denumire cu totul aparte pentru liniile negre îngroșate de pe harta sinoptică care arată diferențele mari de presiune pe un areal mic dar și un grad ridicat de instabilitate a maselor de aer. Ce aduc ele? În principal precipitații torențiale și posibile linii de convergență.

