prognoze

Prognoză meteo 20 septembrie 2019–Frig, brumă, ploi și vânt!

Context sinoptic:

– Hanneke. Acesta este cuvântul zilelor următoare din punct de vedere sinoptic la nivelul țării noastre. Câmpul de înaltă presiune asociat unui anticiclon cu centrul baric Hanneke se va poziționa la nivelul țării noastre și acolo va rămâne până la finalul săptămânii.

Din punct de vedere al fronturilor, avem, la începutul nopții, un front rece la sud de țara noastră, iar la finalul intervalului de prognoză se poziționează la nord de noi un front cald, dar niciunul din aceste fronturi nu ne va afecta pe noi prea mult.

Temperaturi:

– Urmează o nouă noapte rece, cu valori negative care, pe crestele montane se vor duce spre –3 spre –5, –6 grade, în timp ce în restul zonelor montane se vor atinge 1 – 3, 4 grade. În Moldova, Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana și zonele deluroase din Muntenia ne oprim la  minime de 5 – 7, 8 grade. Cele mai ridicate valori ale nopții le vom atinge în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, cu ale lor 10 – 12, 14 grade.

– În ceea ce privește temperaturile maxime, plecăm de la 3 – 5, 7 grade pe creste, cu 10 – 12 grade în restul zonelor montane, în timp ce în Moldova, Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana urcă până la 14 – 16, 17 grade. Cele mai ridicate valori ale zilei le avem tot în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, zone unde ne apropiem de 18 – 20, 21 de grade.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții avem nori joși prin Moldova, zonele montane, Dobrogea, nordul Munteniei, Crișana, cu acoperire de la 50% spre 75, 100%. Iar situația nu se va schimba foarte mult până la orele serii, când cerul se degajă de nori în cea mai mare parte a țării, cu excepția Orientalilor. La finalul zilei nebulozitatea joasă revine și prin nordul Moldovei.

Ceață:

– Nu avem condiții de ceață la nivelul țării noastre mâine.

Precipitații:

– Despre ploi vorbim încă de la începutul intervalului de prognoză, pin Suceava, Botoșani, Iași, dar și prin Constanța și Tulcea (aici cantitățile pot fi un pic mai mari). Până la orele prânzului mai vorbim de ploi doar prin sudul județului Suceava, dar și aici se va opri ploaia în curând. În a doua parte a după amiezii ploile reapar prin zonele montane ale județelor Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, dar și aici se vor opri în curând, iar până la finalul zilei nu mai avem parte de ploi în nicio regiune a țării.

Vânt:

– Încă de pe timpul nopții avem parte de un vânt activ prin zonele montane, prin estul, sud-estul Munteniei dar și prin Dobrogea, zone unde se pot atinge rafale de 40 – 50 km/h. Odată cu a doua parte a dimineții vântul devine moderat la nivelul întregii țări (45 – 55 km/h) iar prin județele Suceava, Botoșani, Iași se pot atinge, la rafală, și 60 – 70 km/h. Seara, vântul se liniștește la nivelul întregii țări.

Concluzii:

– Avem parte, așadar, de o nouă zi de toamnă autentică, din toate punctele de vedere. Avem minime negative prin zonele montane, valori ușor peste 0 grade și brumă prin depresiuni, maxime care nu trec de 20 de grade, vânt destul de intens dar și ceva ploi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *