meteorologie

Lecția de meteorologie–totul despre prima lună de toamnă, septembrie

În lecția de astăzi de meteorologie ne vom folosi de informațiile extrem de interesante oferite de Administrația Națională de Meteorologie, încercând să descoperim care sunt caracteristicile climatice ale lunii septembrie, prima lună de toamnă.

CONTEXT SINOPTIC:

– Așa cum am putut observa și din modul cum s-a manifestat vremea în ultimele zile, dar și uitându-ne la datele ultimilor ani, septembrie păstrează, în bună parte de interval, caracteristicile vremii de sfârșit de vară, cu temperaturi ce trec de 30 de grade, cu precipitații destul de puține și cu manifestări de severitate atmosferică întâlnite mai ales în sezonul cald. Acest lucru se datorează, sinoptic, prezenței în mare parte din Europa, deci și la noi, a unui brâu de presiune atmosferică ridicată, care unește Anticiclonul Azoric cu maximul barometric european.

TEMPERATURI:

– Din punct de vedere al mediilor multianuale, în septembrie valorile trec de 18 grade doar prin Lunca Dunării, litoral și Deltă. În restul țării avem valori de 16 – 18 grade (cu 12 – 16 grade în zonele deluroase). Urcând spre munte, temperatura medie scade la valori de 8 – 12 grade, cu 4 – 8 grade pe crestele ce trec de 1500 m.

Temperatura maximă absolută a lunii septembrie a fost de 43.5 grade, atinsă în 8 septembrie 1946, la Strehaia. Minima absolută a fost atinsă în 28 septembrie 1935, la Vf. Omu, –15 grade.

PRECIPITAȚII:

– DIn punct de vedere al precipitațiilor, septembrie este o lună mai săracă în ele chiar și decât lunile de vară. Astfel, nu trece de 50 l/mp în Câmpia Română, Dobrogea, Moldova, Câmpia de Vest și Vestul Transilvaniei. Valorile cele mai scăzute de precipitații le regăsim în Delta Dunării, sub 30 de litri pe metru pătrat. În Subcarpați, mare parte din Dealurile Vestice, Transilvania, Maramureș, Bucovina, media multianuală de precipitații pentru septembrie se situează între 50 – 75 l/mp, în zonele montane trece de 75 l/mp, chiar peste 100 l/mp în Munții Rodnei, Semenic și masivul Retezat.

Cea mai mare cantitate de precipitații a căzut în septembrie 1912, la Piatra Neamț, 434,7 l/mp, iar în 24 de ore, mult mai recent, în 2005, la București Filare, 161.4 l/mp.

RECORDURI:

– În top 10 cele mai calde luni septembrie din istoria măsurătorilor de la noi, 5 ani sunt din 2000 încoace (2011, 2012, 2015, 2016, 2009), iar cel mai cald rămâne 1994, cu o medie de 18.8 grade. În topul celor mai 10 luni septembrie, în schimb, nu avem decât doi ani după 2000 (2007 și 2013), topul fiind dominat de decada 1970 – 1980.

Cele mai ploioase luni septembrie au fost în 2001 (115.3 l/mp), 1978 (109.6 l/mp) și 1996 cu 104.2 l/mp). Topul celor mai secetoase luni septembrie este condus de anul 1961, cu doar 3.8 l/mp, urmat de 2011 (11.8 l/mp) și 1986 (14.6 l/mp).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *