-
Prognoză meteo 02 septembrie 2019–în așteptarea unui aer mai răcoros, ne mai topim la căldură!
Context sinoptic: – Cea mai mare parte a intervalului de prognoză ne vom afla sub același câmp de presiune ridicată, dar de interes pentru zona României va fi sosirea frontului rece, care, la finalul intervalului de prognoză, se va poziționa la granița de V, NV a țării noastre. De menționat faptul că în fața acestui front rece vom avea și o zonă de de presiune scăzută la suprafață, dar în același timp ar putea aduce o perturbație la nivelul troposferei superioare. Acest lucru ar putea aduce o linie de convergență a precipitațiilor. Din punct de vedere al circulației, mâine suntem în continuare în sectorul cald, cu abateri chiar de 8…
-
Lecția de meteorologie–fenomenele meteo specifice toamnei!
Am spus adio, calendaristic cel puțin, verii și alor ei zile caniculare și secetoase. Am intrat în toamnă și, deși aceasta nu este neapărat un anotimp spectaculos din punct de vedere meteo, nu este lipsită nici ea de momentele unice. Care sunt fenomenele specifice toamnei? PLOILE DE TOAMNĂ: – spre deosebire de spectaculoasele ploi de vară, însoțite de tot alaiul lor gălăgios (tunete, fulgere, vânt cu aspect de vijelie, cantități impresionante, nori cu totul și cu totul spectaculoși), ploile de toamnă sunt banale, sâcâitoare chiar. Sau bacoviene. Fronturile de precipitații sunt mult mai bine conturate, avem parte mai ales de cicloni mediteraneeni, iar convecțiile dispar din peisaj. Cu toate acestea,…





