Prognoză meteo 26 iunie 2019–scăpăm de ploi, dăm de caniculă!
Context sinoptic:
– Ziua de mâine ne plasează, din punct de vedere sinoptic, sub influența unui anticiclon (Ulla), ar și cu depresiunea Otto așteptând cuminte la granița de NV să își facă intrarea. Iar odată ce va veni, va influența vremea de joi încolo. Din punct de vedere al fronturilor, abia spre finalul intervalului, în zona de acțiunii a câmpului de presiune joasă asociat depresiunii Otto se va forma un front rece, care apoi se va extinde la nivelul întregii țări. Pe o circulație V, NV, avansul de aer cald către regiunea țării noastre continuă și mâine, iar abaterile termice pozitive ajung și l a+6 grade față de normal.
Temperaturi:
– Noaptea care urmează vine cu temperaturi în creștere, mai ales prin Banat, estul și sud-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, zone unde minimele urcă până la 23 – 25, 26 de grade. În restul regiunilor vom avea valori de 10 – 20, 21 de grade iar în zonele montane vorbim de minime în jurul a 12 – 14, 15 grade. Mâine la amiază vorbim deja de caniculă prin Banat, Crișana, sud-estul Munteniei, nordul Dobrogei, sudul Olteniei, zona Capitalei și sudul Moldovei, acolo unde maximele vor ajunge la 34 – 35 de grade. Foarte cald va fi și în restul țării, cu valori de 29 – 31, 32 de grade, cu 22 – 24, 25 de grade în zonele montane.
Nebulozitate:
– Norii joși nu vor fi o prezență de luat în seamă mâine, iar acolo unde vor mai apărea din când în când, gradul de acoperire al cerului cu ei nu va trece de un 10 – 20, 30%. Norii de înălțime vor fi prezenți pe timpul nopții prin Oltenia și Muntenia iar dimineață prin nordul Orientalilor și al Moldovei. După amiaza (începând cu a doua parte) și până la orele serii norii de înălțime (peste 6 km) vor acoperi tot nordul țări, iar apoi, la finalul intervalului, vor rămâne prezenți în Moldova.
Ceață:
– Condiții izolate de ceață vor fi pe timpul nopții și la începutul dimineții prin zonele montane.
Precipitații:
– La începutul nopții avem condiții de ploaie prin Teleorman, Olt, Dolj, iar până dimineață și prin sudul județului Constanța și prin Mehedinți. În Constanța ar putea ploua inclusiv până spre orele amiezii, în reprize. Ploi slabe, după amiază, ar putea fi și prin Tulcea sau Călărași iar la începutul serii și prin Gorj.
Vânt:
– Pe timpul nopții avem pare de vânt moderat spre intens mai ales prin zonele montane. După amiaza vântul este din nou activ pe sudul și sud estul Munteniei, prin Dobrogea și sudul Moldovei, dar rafalele nu vor mai trece de un 40 – 45 km/h.
Concluzii:
– Ziua de mâine ne oferă un răgaz de la furtuni, dar intră în scenă canicula și disconfortul termic accentuat. Ca atare, concluzia zilei ar putea fi: rău cu ploi, mai rău fără ele.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=91D9xFVqDhI&w=853&h=480]