prognoze

Prognoză meteo 25 iunie 2019–nu scăpăm de furtuni!

Context sinoptic:

– Din punct de vedere sinoptic, ziua de mâine va fi caracterizată de un avans al câmpului de presiune ridicată, asociat anticiclonului Ulla, poziționat la  nord de țara noastră, avans care va face ca izobarele de joasă presiune asociate depresiunii Otto să coboare la sud de țara noastră. Din punct de vedere al fronturilor, avem o frontoliză rece la începutul intervalului, la NE de țara noastră, dar aceasta se va depărta repede de noi. Din punct de vedere al circulației, în zilele care urmează, începând chiar de mâine, vorbim de un avans al unei de mase de aer foarte cald, cu abateri termice pozitive ce vor atinge vârful joi (+16 grade), în vestul Europei. Pe o deplasare vestică, aer din ce în ce mai cald va ajunge și la nivelul țării noastre.

Temperaturi:

– Noaptea vine cu minime de 18 – 20, 21 de grade în cea mai mare parte a țării, cu excepția zonele montane (12 – 14, 15 grade, cu 8 – 10 pe creste), respectiv estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei, unde se pot atinge și 23 – 25 de grade. Maximele vor caracteriza o vreme deosebit de caldă, cu valori la nivelul întregii țări cuprinse între 28 – 30, 32 de grade. În zonele montane avem 16 – 17, 18 grade pe creste, respectiv 22 – 24, 25 de grade în restul zonelor montane.

Nebulozitate:

– Începem noaptea cu nebulozitate joasă prin Orientali, zona de Curbură dar și prin SV extrem al Olteniei. Până la orele dimineții nu se modifică major această situație pentru ca, odată cu intrarea în dimineață și spre apropierea de prânz, nori joși cu un grad de acoperire de 30 – 40% să apară și prin sudul extrem și estul Munteniei. După amiaza și până spre seară norii joși rămân cantonați prin nordul Orientalilor, nordul Moldovei, dar, odată cu orele serii și până la finalul zilei. În ce privește norii de înălțime (la mai mult de 6 km), aceștia vor fi prezenți la noaptea în aproape toată țara, iar mâine după amiază prin Dobrogea, Munții Banatului (acoperire 60 – 80%) iar seara și prin sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei, Meridionali (acoperire 80 – 100%).

Ceață:

– Condiții de ceață avem pe timpul nopții și până spre orele prânzului doar prin zonele montane.m

Precipitații:

– La începutul nopții ploile vor fi prezente prin nordul Moldovei (Suceava, Botoșani, Neamț), prin Oltenia (Mehedinți, Gorj, Olt, Dolj), dar și prin zonele montane. Până la orele dimineții ploile apar și prin Teleorman, Giurgiu, Bacău (zonele montane), dar și prin Brăila și Galați. După un scurt respiro, odată cu orele prânzului ploile revin, la început prin Dobrogea, sudul Olteniei, Munteniei, zonele montane, iar apoi prin estul, sud – estul Munteniei și sudul Moldovei. Va ploua inclusiv în București. Modelele meteo arată precipitații destul de importante începând cu orele după amiezii începând cu estul, sud-estul județului Călărași iar apoi, pe o deplasare SE – V, în tot județul Călărași, prin Ialomița prin SV județului Brăila (în jurul a 6 – 8, 10 l/h). Condiții de ploi vor fi și prin Transilvania, centrul Moldovei. Seara și spre finalul zilei ploile se mută pe sudul extrem al Olteniei și Munteniei. Ploile așteptate vor veni însoțite și de tot alaiul de fenomene specifice verii (fulgere, grindină, vânt cu aspect de vijelie).

Vânt:

– Vântul devine de interes mâine, mai ales la orele amiezii, când prinde putere prin sudul și centrul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea. Astfel, în județele Vaslui, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Prahova, Ilfov (inclusiv București), Tulcea și Constanța vor fi rafale de 50 – 60 km/h, iar în sudul Vrancei, în Buzău, prin Ialomița și vestul județului Tulcea vor fi chiar rafale de 70 – 80 km/h. Seara vântul se mai liniștește.

vânt25iunie

Concluzii:

– Și acest început de săptămână continuă se ne ofere cam același scenariu cu care deja am traversat aproape toată luna iunie. Temperaturi în creștere, atmosferă încinsă, pentru ca apoi să fim răcoriți de ploi furtunoase.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=GTxuvwAeMkM&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published.