prognoze

Prognoză meteo 13 iunie 2019– de la furtuni la caniculă!

Context sinoptic:

– Ziua de mâine este caracterizată prin prezența unui câmp de presiune ridicată la nivelul țării noastre, chiar dacă, pe tot parcursul zilei, la vest de noi vom avea și un centru baric de joasă presiune, constant, în jurul a 1012, 1014 hPa. Din punct de vedere al fronturilor, avem la NV un front rece care trece pe lângă noi. Din punct de vedere al circulației, țara noastră (la fel ca cea mai mare parte din Europa) se află într-un sector cald, în intensificare, care aduce abateri termice pozitive de +4 spre +6, +7 grade față de normalul perioadei, astfel că, mai ales în vestul țării, vom putea vorbi de caniculă.

Temperaturi:

– Putem vorbi de o noapte tropicală în mare parte din țară (Banat, Sudul Olteniei, al Munteniei, Dobrogea, Moldova), zone unde minimele nu mai coboară sub 20 – 22 de grade. În nordul Munteniei, al Olteniei, în Transilvania și Maramureș minimele nu trec de un 16 – 17 grade, în timp ce în zonele montane avem valori de 11 – 13 grade, cu 5 –7 grade pe creste. În ceea ce privește temperaturi maxime, valori sub 30 de grade vom avea în zonele montane (21 – 23 de grade, cu 13 – 15 pe creste), Transilvania, Maramureș, zonele Subcarpatice din Oltenia, Muntenia și Moldova ( cu 27 – 29 de grade), în timp ce pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova ajungem la temperaturi aproape de pragul de caniculă, 31 – 33, 34 de grade.

maxime13iuniecorect

Nebulozitate:

– Despre nebulozitate joasă vorbim doar prin zonele montane, în a doua parte a după amiezii și prin nordul Moldovei, seara.

Ceață:

– Avem parte de o zi în care ceața nu va fi prezentă prin zona țării noastre.

Precipitații:

– La începutul nopții sunt condiții de ploi slabe spre moderate prin estul județului Dolj,  vestul județului Olt și sudul județului Vâlcea, dar și prin Suceava și Baia Mare. Acestea vor fi de foarte scurtă durată și pe areale extrem de mici. Odată cu orele după amiezii cresc șansele la inițieri convective, mai ales în zonele montane (Meridionali, Orientali), nordul Maramureșului, sudul Moldovei. Aceste precipitații au o deplasare nord – sud, astfel că până seara ajung și în Muntenia (sud-estul regiunii, inclusiv București), dar vom avea parte de posibile ploi zgomotoase și pe Moldova și Dobrogea, odată cu intrarea unor celule convective din Republica Moldova.

Vânt:

– Dacă pe timpul nopții și al dimineții vorbim de un vânt slab la nivelul întregii țări, odată cu după amiaza vântul prinde putere și ajunge chiar la rafale  de 70 – 80 km/h prin Brăila, sudul județelor Prahova, Dâmbovița, Ilfov (inclusiv București), Călărași, Giurgiu, pentru ca la finalul zilei intensificări de 60 – 70 km/h să fie prin zona Moldovei și mai apoi a Dobrogei.

Fenomene convective:

– Valorile CAPE se vor situa, mâine, la un 800 – 1000, 1500 J/Kg în cea mai mare parte a țării. Excepție va face Dobrogea, cu valori sun 500 J/Kg, dar și Banatul, Crișana, Apusenii, nordul Moldovei, acolo un putem atinge chiar valori de 2000  – 2500 J/Kg. Lifted Index (indicele de instabilitate a maselor de aer) va fi la un –4 spre –5, –7 grade la nivelul întregii țări. CIN (Convective inhibition) va avea valori de la –50 spre –100 prin Dobrogea, Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș. Thompson Index poate ajunge și la valori de 36 – 38 K, mai ales prin zonele montane și nordul Munteniei, în timp ce în restul țării se va opri la 24 – 26, 28 K. Apa precipitabilă va fi la valori de 20 – 25 mm în cea mai mare parte a țării, cu excepția Munteniei, unde avem și valori de 30 – 40 mm.

Scenariu:

– Odată cu orele prânzului este posibil să avem mai multe celule convective care să se dezvolte în zona județului Constanța, care se vor deplasa spre sud și vor ieși din țară spre Bulgaria. Cel mai probabil vom avea dezvoltări convective și în zonele montane care apoi, tot pe deplasare N – S vor ajunge și prin sudul Munteniei, posibil chiar și prin zona Capitalei. Celule convective am putea avea și prin Moldova, dar și Transilvania.

Concluzii:

– O zi de vară autentică, cu temperaturi la pragul caniculei, cu ITU (indicele temperatură – umezeală) trecând de 80 de unități în multe zone. Posibil să avem parte și de ploi de vară și vântul va fi și el destul de activ, mai ales după amiaza.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=M5d_knvARF8&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *