prognoze

Prognoză meteo 31 mai 2019–risc mare de fenomene deosebit de severe pe sudul țării!

Context sinoptic:

– Avansul anticiclonului Pia, asociat unui câmp de presiune ridicată, îl aduce și mai aproape de țara noastră mâine. Cu toate acestea, încă mai avem și centri barici joși în bazinul Mării Negre, iar retragerea acestora spre estul extrem se produce foarte lent, astfel încât vor mai influența vremea de la noi încă ceva timp. Din punct de vedere al fronturilor, ziua de mâine este caracterizată de avansul unui front cald de la vest la est, dar și poziționarea unui front rece la nord de țara noastră, cel puțin până la finalul intervalului. Din punct de vedere al circulației (una de origine vestică), rămânem tot în sector un pic mai cald cu mare parte din țară, excepție făcând vestul și sud-vestul care vor fi pe abateri ușor negative (-1, –2 grade).

Temperaturi:

– La noapte, valorile minime de temperatură pleacă de la 6 – 8, 10 grade în zonele montane, 12 – 14, 15 grade în nordul Munteniei, al Olteniei, Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana, în timp ce pentru centrul și sudul Olteniei și Munteniei, Dobrogea și Moldova se vor atinge 16 – 18, 19 grade. Maximele zilei pleacă de la 16 – 18, 19 grade în zonele montane, 20 – 22, 24 de grade în Transilvania, Crișana, Maramureș și Banat, respectiv vestul Olteniei și nordul Moldovei. Pentru Muntenia, sudul și centrul Moldovei vom vorbi de maxime de 24 – 26, 28 de grade, în timp ce în Dobrogea se vor atinge 30 – 31 de grade.

Nebulozitate:

– Începem noaptea cu nebulozitate joasă în nordul Moldovei, zonele montane, dar și prin Transilvania și Maramureș. Până la orele dimineții, norii joși coboară și pe centrul și sudul Moldovei. Dimineața, pe lângă regiunile menționate mai sus, nebulozitatea joasă se va mai manifesta și prin Banat, Crișana, estul și sud-estul Munteniei, pentru ca, odată cu orele amiezii cerul să devină variabil mai mult senin în aproape toată țara, cu excepția zonelor montane, nordului Moldovei și Oltenia, unde norii joși reapar la finalul intervalului de prognoză.

Ceață:

– Pe timpul nopții și până la orele dimineții avem condiții de ceață pe arii extinse din zonele montane, nordul Transilvaniei, Maramureș dar și prin estul extrem al Dobrogei. Ceața se risipește până la orele prânzului. Condiții de ceață reapar la finalul zilei , în zona de nord a Orientalilor și prin Apuseni.

Precipitații:

– Ploile sunt prezente încă de la începutul nopții prin zonele montane, dar și prin sudul Moldovei (aici având chiar caracter convectiv). Odată cu înaintarea în noapte, ploile apar și prin nordul Moldovei, Maramureș dar și prin sudul Olteniei. Odată cu orele dimineții ploile încep și prin Muntenia, inclusiv București, dar și prin Banat și centrul Moldovei, respectiv Transilvania. Odată cu orele prânzului avem parte de ploi în toată țara aproape, cu excepția centrului și sudului Moldovei, zone unde ploile vor avea caracter izolat. Acestea vor fi însoțite și de tot alaiul de fenomene convective, pe care le vom detalia mai jos.

Vânt:

– Ziua de mâine aduce un vânt moderat, spre orele prânzului, prin zona de Curbură, dar, pentru restul zilei și la nivelul întregii țări vorbim de un vânt slab.

Fenomene convective:

– Încă din a doua parte a dimineții valorile CAPE sunt la valori de 800 – 1000 J/Kg prin nordul Dobrogei, sudul și estul Munteniei (inclusiv București). După amiaza aduce CAPE între 400 – 600, 800 J/Kg prin Banat, Maramureș, nordul Transilvaniei, zonele montane, în timp ce în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei vorbim de valori de 1500 – 2000, iar în sudul extrem al Călărașului chiar 2250 J/Kg. În aceste zone valorile CAPE se păstrează ridicate până la finalul intervalului de prognoză. Dobrogea, Muntenia, Moldova, dar și nordul Transilvaniei sunt zonele unde vom avea Lifted Index la valori de –4 spre –6 grade. În restul zonelor acesta se oprește la –1 spre –3. Forfecarea 0 – 6 km nu trece de un 10 – 15 m/s, cu un maxim pe Oltenia și sudul extrem al Munteniei, de 20 m/s. Thompson Index va avea valori foarte mari pe Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și Banat (34 – 36, 38 K). Pe toată Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei apa precipitabilă trece de valori precum 35 – 40 mm, iar în restul țării este la  30 – 35 mm.

CAPE31mai

Scenariu:

– Odată cu orele prânzului, apar primele dezvoltări convective prin nordul județelor Buzău, Prahova, Teleorman și sudul județului Giurgiu. În foarte scurt timp, convecțiile cresc, astfel că avem parte de celule foarte bine dezvoltate pe Giurgiu, Teleorman, Argeș, nord vestul județului Călărași și Dâmbovița. O primă posibilă super celulă pare a se forma pe aliniamentul Călărași (nord-est) – Ialomița (est) – Constanța (est) – Tulcea (sud). Această super celulă are o deplasare est – vest, astfel că va ajunge și în Brăila iar apoi se va alipi unui MSC enorm care se conturează în jurul Bucureștiului. Ajungem astfel la al doilea moment important al zilei: odată cu a doua parte a după amiezii, o serie consecutivă de celule convective intră din Bulgaria prin Teleorman, Giurgiu și Călărași. Acestea se consolidează toată într-un MSC imens în zona Ilfov – Călărași – Ialomița care apoi, pe o deplasare N – SV va mătura în calea sa Ialomița, Călărași, Ilfov, sudul județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Giurgiu și Teleorman. Lucrurile nu numai că nu se liniștesc, dar, la finalul zilei de vineri, noaptea de vineri spre sâmbătă, un nou sistem mezoscalar prinde contur în sudul județului Brăila, sud-estul județului Buzău și pleacă tot pe o deplasare N – SV, măturând iar în calea sa, Călărași, Ilfov (inclusiv București), Teleorman. Spre dimineața zilei de sâmbătă, o nouă supercelulă pare a se forma tot în zona Buzău și pleacă de data aceasta pe deplasare estică și atinge Brăila, Vrancea și Galați.

Recitind datele de mai sus, nici nu știu ce să spun mai întâi. Cred că ar trebui să ne rugăm ca aceste scenarii să nu prindă contur. Situația este cu adevărat gravă. O succesiune de supercelule (posibile 2 MSC-uri) care să traverseze același traseu: Ilfov – Călărași – Ialomița – Giurgiu – Teleorman pot lăsa în urmă cantități impresionante de apă, grindină ce poate face ravagii, vânt care să aibă la rafală viteze impresionante. Pentru că vorbim de MSC (mesoscalar convective system) nu este exclus să capete, oricare din aceste succesiuni de supercelule și MSC-uri un aspect tornadic în aceste zone.

Concluzii:

– Ultima zi a lunii mai nu strică tradiția întregii luni. Avem parte din nou de ploi, temperaturi plăcute, ceva ceață pe timpul nopții, dar și de soare. Însă situația poate deveni cu adevărat periculoasă odată cu orele amiezii, așa că mare atenție pe cer și la avertizările ANM:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=mpCzJBmNVoI&w=560&h=315]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *