prognoze

Prognoză meteo 22 aprilie 2019–Începem Săptămâna Mare cu ploi!

Context sinoptic:

– Ziua de mâine ne regăsește sub influența unui vast câmp de presiune ridicată, asociată anticiclonului Leonore. Din punct de vedere al fronturilor, ne vom afla sub influența unui front de ocluziune, poziționat la vest, sud vest. Din punct de vedere al circulației, vestul centrul și nordul țării sunt în sectorul cald, în timp ce Moldova, Muntenia, Dobrogea și Oltenia se vor afla în zona mai rece.

Temperaturi:

– Noaptea vine cu valori negative pe crestele montane (-0 spre –2, –3 grade) respectiv 1 –3 grade în restul masivelor. Pentru restul țării vorbim de minime de la 4 spre 6, 7 grade. Mâine avem parte de temperaturi maxime de la 1 – 3, 5 grade în zonele montane, 8 – 10, 12 grade în zonele Subcarpatice, prin nordul Maramureșului, nordul Transilvaniei. În Moldova, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei, în Crișana și prin sudul Transilvaniei maximele ajung la 12 – 14, 15 grade. Mult mai cald va fi pe sudul extrem al Munteniei, Olteniei, Banat, zone unde vom ajunge la 19 – 21, 23 de grade.

maxime22aprilie

Nebulozitate:

– În a doua parte a nopții se adună ceva nori joși prin zona de Curbură pentru ca dimineața norii joși să se extindă pe toată zona Orientalilor. După amiaza aduce nori joși și prin nordul Munteniei, Meridionali și Maramureș. Posibil ca în a doua parte a după amiezii nori joși să acopere și cerul Bucureștiului. Seara și până la finalul intervalului de prognoză nebulozitatea joasă se manifestă doar în zonele montane și prin Maramureș.

Ceață:

– Pe timpul nopții avem condiții de ceață prin zonele montane ale județelor Neamț, Bacău, dar și prin zona de Curbură. Seara, condiții de ceață sunt mai ales prin sudul județelor Sibiu și Cluj, dar și nordul județelor Alba și Vâlcea.

Precipitații:

– Despre precipitații vorbim pe tot parcursul zilei. La începutul intervalului avem ploi pe arii extinse în județele Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova și Dâmbovița. Plouă și prin Transilvania, prin Maramureș, Crișana, Banat, nordul și centrul Moldovei sau estul Munteniei (Călărași, Ialomița). Pe crestele Meridionalilor avem parte de lapoviță și ninsoare. Odată cu înaintarea în noapte aria precipitațiilor se concentrează pe Maramureș, nordul Transilvaniei (ploi), nordul Orientalilor (ploaie înghețată, ninsori), Meridionali (ninsori slabe), Moldova, centrul și estul Munteniei (ploi). Dimineața, precipitațiile continuă în aceste regiuni, dar ploi apar și prin Crișana, Vâlcea, Olt, Giurgiu, Ilfov (inclusiv București). la orele prânzului avem lapoviță și ninsoare în toată zona Orientalilor, Curbura Carpaților dar și prin Meridionali, în timp ce ploile sunt prezente în Maramureș, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și vestul Moldovei. iar această distribuție a precipitațiilor se păstrează până la finalul intervalului, singura schimbare notabilă fiind apariția ploilor și prin Oltenia.

Vânt:

– Vorbim de un vânt moderat la nivelul întregii țări pe tot parcursul zilei, cu rafale de 45 – 50, 55 km/h. În zonele montane vorbim de rafale intense, ce pot trece de un 70 – 80 km/h.

Concluzii:

– Vorbim de o zi care aduce precipitații pe arii extinse mai ales prin Transilvania, Maramureș, prin Moldova, dar nu duc lipsă de precipitații nici celelalte regiuni. Temperaturile sunt în creștere, mai ales în Banat, unde ajung și la 22, 23 de grade. Vântul va fi destul de intens pe tot parcursul zilei, în toată țara.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=gClp_A-p5sI&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *