prognoze

Prognoză meteo 20 aprilie 2019–ce altceva, dacă nu ploi?

Context sinoptic:

– Din punct de vedere sinoptic, ziua de mâine nu aduce schimbări notabile. Rămânem sub influența unui câmp de presiune ridicată, asociată anticiclonului Scandinav (centri barici Katharina și Leonore). Din punct de vedere al fronturilor avem, la nord de țara noastră, succesiv, un front cald, unul rece și, la final de interval, un front de ocluziune. Din punct de vedere al circulației, după multe zile cu o circulație vestică, începem să schimbăm registrul, astfel că, deși rămânem încă sub zona cu aer rece, cel cald, pe circulație vestică, începe să își facă simțită prezența.

Temperaturi:

– Urmează o noapte cu valori negative în zonele montane (-0 spre –1, –2 grade), respectiv 1 – 3, 4 grade în restul țării. Un pic mai mari pot fi temperaturile minime în zona Banatului și Crișanei, spre 6 – 7 grade. Nici în ceea ce privește maximele nu apar modificări față de zilele precedente. În Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia temperaturile se opresc la 12 – 14, 15 grade. În Banat și Crișana maximele ajung și la 17 – 19, 20 de grade, iar în zonele montane se ating 3 – 5, 7 grade.

Nebulozitate:

– Noaptea o începem cu nori joși prin Orientali, Carpații de Curbură și prin Muntenia (Ilfov, Giurgiu, Călărași). Dimineața și până la orele prânzului norii joși mai apar doar prin zonele montane, pentru ca după amiaza și până la seara să avem nebulozitate accentuată doar în nordul Moldovei și Orientali. Finalul zilei vine cu cer senin în toată țara, nori răzleți doar prin Orientali.

Ceață:

– Pe timpul nopții și până dimineața ceața va fi prezentă în zona Orientalilor și zona Curburii Carpaților

Precipitații:

– La începutul nopții plouă prin Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea dar și prin nordul județelor Brăila și Tulcea. Pe crestele Orientalilor va ninge. Odată cu înaintarea în noapte ploile ajung și în Sibiu, Brașov, Buzău, Ialomița și Călărași, dar și prin Ilfov (inclusiv București), Gorj, Mehedinți, Vâlcea. După o scurtă pauză, începând cu a doua parte a dimineții, ploile reîncep, pe arii mult mai extinse, în Moldova, Muntenia, Oltenia, vestul Dobrogei, dar și prin zonele montane (pe creste este posibil să mai avem lapoviță și ninsoare). Aria precipitațiilor se restrânge, la amiază, pe Oltenia (Teleorman, Olt, Dolj), dar mai plouă, pe arii restrânse și prin nordul Moldovei, nordul Transilvaniei și nordul Olteniei. Spre seară mai poate ploua răzleț prin nordul Munteniei și Meridionali, apoi precipitațiile se opresc.

precipitații20aprilie

Vânt:

– Pe timpul nopții avem parte de un vânt liniștit, dar, odată cu a doua parte a dimineții, la prânz și toată după amiaza, sudul Moldovei, estul Munteniei dar mai ales Dobrogea au parte de un vânt mai nervos, cu rafale de 40 – 50 km/h, respectiv 50 – 60 km/h în Dobrogea. Ca de obicei, orele serii aduc o liniștire a rafalelor spre vânt slab.

Concluzii:

– Spuneam în prognoză de ieri că aș putea lua orice prognoză din altă zi din această săptămână și să o folosesc pentru mâine. Nimic nu se schimbă: cald pe vest, temperaturi mai mici în sud și est, vânt prin Muntenia, Moldova dar mai ales Dobrogea. Avem parte și de soare, nu lipsesc nici ploile.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=5aBYQJOs3yI&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *