prognoze

Prognoză meteo 16 martie 2019–unii cu soarele, alții cu viscolul!

Context sinoptic:

– Și ziua de mâine ne regăsim tot sub influența unui câmp de presiune scăzută, asociată depresiunii Heinz. Din punct de vedere al fronturilor suntem traversați, succesiv, de la V la E de un front cald și de la NV la SE de un front rece, pentru ca la finalul intervalului să avem o frontoliză caldă deasupra țării noastre.

Temperaturi:

– Urmează o noapte aproape de pragul gerului prin zona Meridionalilor dar și în restul crestelor montane (-3 spre –5, –7 grade). Valori ușor negative vom avea și în restul zonelor montane și nordul Munteniei (-0 spre –2, –4 grade). Pentru restul țării noaptea vine cu temperaturi de la 1 spre 3, 5 grade, mai ridicate în Banat, unde se pot atinge chiar și 7 – 9 grade. În ceea ce temperaturile maxime, reintrăm într-un mult așteptat proces de încălzire, care se va resimți, la început în sudul Olteniei (16 – 18 grade), sudul extrem al Munteniei (16 – 18 grade). În Moldova, nordul Munteniei, Transilvania, Maramureș, Crișana și mare parte din Banat vom avea maxime de la 8 spre 10, 12 grade. În vestul Banatului, restul Olteniei, Munteniei, Dobrogea maximele se opresc la 12 – 14 grade.

Nebulozitate:

– Începem noaptea cu nori joși prin zonele montane, dar și prin nordul Maramureșului, iar odată cu înaintarea în noapte nebulozitatea joasă se extinde și în Crișana, nordul Transilvaniei dar și prin Banat. Până spre după amiază norii se mai risipesc, rămânând mai persistenți tot prin zonele montane, dar și prin Banat, Maramureș, centrul Munteniei. Seara și finalul intervalului de prognoză vom avea nori joși tot prin zonele montane, dar și prin Banat și Crișana.

Ceață:

– Pe timpul nopții vom avea condiții de ceață mai ales prin zona Orientalilor. La finalul intervalului de prognoză revin condițiile de ceață tot prin zonele montane.

Precipitații:

– Încă de la primele ore ale nopții un val de precipitații pătrunde prin vestul țării și se extinde extrem de repede. Vom avea parte de ploi prin Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, lapoviță și ninsoare în zonele montane. Spre dimineață ninsorile apar și prin nordul Transilvaniei, dar și în zona Meridionalilor iar ploile se extind și în Moldova, pe lângă Banat, Crișana, Transilvania și vestul Maramureșului. După amiaza și până seara precipitațiile se concentrează tot în aceleași regiuni vestice, nordice și centrale, cu aceeași distribuție, ninsori doar în zonele înalte iar în rest ploi. Ploi pot apărea și prin estul Munteniei dar și nordul Dobrogei. Odată cu orele serii precipitațiile se restrâng, le mai întâlnim doar prin sud-estul Munteniei, nordul Olteniei (ploi) și munții Banatului (ninsori).

Vânt:

– Pe tot parcursul zilei vântul va suflat la rafală și cu 80 – 100 km/h. Odată cu orele prânzului intensificările cresc și în Oltenia, Muntenia, nordul Moldovei, zone unde se vor atinge, la rafală, 80 – 90 km/h. Intensificări de 50 – 6o km/h vom avea și prin Transilvania și Dobrogea. Până la finalul intervalului de prognoză vântul se liniștește în aproape toată țara, cu excepția Meridionalilor, unde se pot atinge la rafală și 120 km/h.

vânt16martie

Strat de zăpadă:

– Ninsorile din zonele montane pot fi consistente, putând aduce un strat nou de zăpadă și de 15 – 20 cm în Orientali și Apuseni, dar și vreo 10 cm prin Meridionali.

Concluzii:

– Ziua de mâine vine cu destul de multe evenimente meteo și unele foarte periculoase: la munte vorbim de viscol deosebit de puternic, vântul va pune probleme și prin sudul țării sau nordul Moldovei. Ploile persistă mare parte din zi în Banat, Crișana, Transilvania. Vestea bună a zilei este dată de temperaturi, care în sudul extrem pot ajunge și la 16 – 18 grade.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=c1js8hbt6SQ&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *