prognoze

Prognoză meteo 12 februarie 2019–unii cu iarna, alții cu primăvara!

Context sinoptic:

– Ziua de mâine o începem sub influența ciclonului Uwe, care va avea doi centri barici joși și în sudul și sud estul Europei (unul în Mediterana, celălalt chiar la nivelul țării noastre). La nivel de fronturi, avem un front rece pe sudul țării, cu deplasare vest – est, dar și un front cald dinspre Marea Neagră, cu deplasare est – nord, vest. Odată cu amiaza și mai pronunțat spre finalul intervalului, intrăm sub stăpânirea anticiclonului Dorit, cel care ne va influența ceva vreme.

Temperaturi:

– Urmează o noapte cu valori negative doar în zonele montane (-1 spre –3 , –5 grade), în timp ce în restul țării vom avea minime de la 1 spre 3, 5 grade, cu posibil 6, 7 grade prin Dobrogea. Lucrurile nu diferă foarte mult nici la nivelul maximelor, care își vor păstra valorile negative în zonele montane (-1 spre –3, –4 grade), în timp ce în restul țării vom avea valori de la 2, 3 grade spre 5, 7 grade, posibil chiar 8 – 10 grade în Dobrogea.

Nebulozitate:

– La începutul nopții avem parte de nebulozitate accentuată în nordul Moldovei, Maramureș, Transilvania, zonele montane, estul Banatului și vestul Olteniei. Pe parcursul nopții, dimineața, și până la orele prânzului, norii joși pun stăpânire pe Muntenia, Dobrogea, sudul, centrul și nordul extrem al Moldovei, Transilvania, Maramureș, zonele montane, Crișana, centrul și estul Banatului. Singurele zone unde se mai vede soarele sunt Oltenia, vestul Banatului și prin nordul Moldovei. Odată cu orele amiezii, apoi și mai accentuat seara, cerul începe să se elibereze de nori, astfel că la finalul zilei mai avem nori joși în zonele montane, prin Moldova, sudul extrem al Munteniei și prin Dobrogea.

Ceață:

– Condiții de ceață avem mai ales pe timpul dimineții, prin județele Cluj și Tulcea. Ceața revine apoi în Cluj la finalul intervalului de prognoză.

Precipitații:

– Începem noapte cu precipitații în Oltenia, vestul Munteniei (ploi), ninsori în Orientali, Meridionali, Apuseni, ploi și lapoviță prin Transilvania, ploi și prin estul Banatului și al Crișanei, nordul Moldovei și zona de Curbură. Odată cu înaintarea în noapte, avem parte de ninsori moderate în toată Transilvania, zonele montane, lapoviță la limita estică a Orientalilor, ploi în Moldova, zona de Curbură, Oltenia, vestul și centrul Munteniei. Frontul de precipitații are o deplasare NV – SE, astfel că spre finalul dimineții în Moldova ploile se transformă în lapoviță și ninsoare, lapovița și ninsoarea apar și în nodul Munteniei, dar și prin Oltenia (județul Dolj). În sudul Moldovei, Muntenia, Dobrogea și Oltenia va ploua moderat. După amiaza lucrurile nu se schimbă foarte mult, continuă să ningă în Transilvania, zonele montane, plouă în nordul Moldovei, lapoviță și ninsori în centrul regiunii, ploi în zona de sud a Moldovei, dar și în Muntenia, prin Oltenia și Banat. Seara și spre finalul intervalului precipitațiile încetează în multe zone, ninsori mai avem doar prin Maramureș, Brașov, Sibiu, Covasna, nordul județelor Prahova, Buzău, Dâmbovița, dar și prin Argeș, Dolj, Caraș Severin. continuă să plouă în Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița și Ilfov (inclusiv București), zone unde nu este exclus ca, izolat, ploile să se transforme și în lapoviță.

precipitații12februarie

Vânt:

– O nouă zi cu vânt activ în bună parte din țară. Rafale intense în zonele montane (80 – 100 km) care vor spulbera zăpada, vânt și prin sudul extrem al Olteniei, Banat, Crișana iar seara și Moldova, zone unde se pot atinge 50 – 60, 65 km/h.

Strat de zăpadă:

– Ziua de mâine ar putea aduce un strat proaspăt de zăpadă prin Transilvania, din nou în zonele montane, dar nu este exclus ca și prin Moldova.

Concluzii:

– Avem parte de o zi cu multe precipitații, de toate felurile, cu vânt destul de nervos, nu doar în zonele montane. Cu toate acestea, odată cu seara, lucrurile se liniștesc și arealul fenomenelor se restrânge destul de mult. Un episod scurt, așadar, de iarnă în unele zone, de început de primăvară ploioasă prin altele.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=YCOTFWrnaFc&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *