prognoze

Prognoză meteo 01 februarie 2019–din ce în ce mai mult soare, mai cald!

Context sinoptic:

– Din punct de vedere sinoptic, ziua de mâine aduce la vest de țara noastră un câmp de presiune scăzută, asociat ciclonului Pirmin II, iar acesta vine însoțit și de fronturi calde, cu deplasare SV – NE. În același timp, la est și cu o mai mare influență asupra țării noastre avem un câmp de presiune ridicată, și acesta însoțit de un front cald, cu deplasare spre direcția țării noastre.

Temperaturi:

– La noapte vom avea parte de temperaturi negative în zonele montane (-3, –5, –7 grade pe creste, –1 spre –3 în restul zonelor), vestul Moldovei, nordul Transilvaniei, Maramureș, Oltenia, vestul extrem al Banatului (-0 spre –2, –4 grade). În Muntenia, restul Moldovei, Transilvania, restul Banatului și Crișana ne vom opri la minime de 1 spre 3, 4 grade. Dobrogea va fi din nou câștigătoare, cu 5 – 7 grade. Maximele zilei de mâine pleacă de la valori de –1 spre –3, –4 grade în zonele montane, respectiv 2 – 4, 6 grade pentru restul țării. Valori mai ridicate, spre 8 – 10, 11 grade vom avea prin Banat, nordul și sud-estul Munteniei, sudul Transilvaniei și Dobrogea.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții avem nebulozitate pe arii extinse, iar de cer variabil spre senin vorbim mai ales prin sud estul Munteniei, nordul Moldovei, Banat. Până la orele prânzului cerul se eliberează de nori în cea mai mare parte a țării, iar norii joși rămân mai ales pe ramura estică a Moldovei, sudul Moldovei, nordul Dobrogei, prin zonele montane și nordul Transilvaniei. Nori joși răzleți vor mai fi și prin Muntenia (cu drag de acoperire de 50 – 70%). Începând cu orele amiezii și până spre finalul zilei ne bucurăm de un cer senin, cu soare, și doar la finalul zilei nebulozitatea joasă revine prin Moldova și nordul Dobrogei.

Ceață:

– Începem noaptea cu ceață pe arii extinse în Transilvania, Maramureș, zonele montane, centrul și sudul Moldovei, nordul Munteniei, dar și prin Oltenia. Ceața persistă pe tot parcursul nopții în aceste zone iar dimineața se extinde și prin Muntenia. La finalul intervalului de prognoză ceața reapare prin nordul Dobrogei, dar și prin județele Brăila, Vrancea și Bacău.

Precipitații:

– La începutul nopții avem precipitații prin județele Arad (ploaie, lapoviță) Bihor (ploaie, lapoviță și ninsoare în sudul regiunii), estul județului Timiș, nordul județului Hunedoara, prin județul Dâmbovița (ploaie), Suceava (ploaie, lapoviță și ninsoare), Botoșani (ploaie), Tulcea și Constanța (ploaie). Odată cu înaintarea în noapte precipitațiile se extind și prin Maramureș, Sălaj (ploaie), Cluj, Alba (lapoviță și ninsoare), iar odată cu orele dimineții rămânem doar cu ploile din Dobrogea, car se opresc spre prânz. După amiaza mai aduce câte ploi slabe prin Satu Mare.

Vânt:

– Vom avea parte de un vânt slab spre moderat pe tot parcursul zilei, dar spre seară, mai ales prin zonele montane, crește în intensitate și ajungem la rafale de 70 – 90 km/h (mai ales în Munții Banatului).

vânt01februarie

Strat de zăpadă:

– Să ne bucurăm un pic de zăpada care  încă a mai rămas prin Moldova, zonele montane, nordul Transilvaniei și Maramureș. Încălzirea extrem de puternică din zilele ce urmează se va dovedi decisivă în dispariția zăpezii din mai toate zonele.

Concluzii:

– Intrăm într-o serie de câteva zile cu vreme din ce în ce mai caldă, precipitații din ce în ce mai puține. Ceața rămâne un fenomen periculos și care se va manifesta pe arii extinse. Avem și precipitații, dar pe arii mult mai restrânse și nu pe tot parcursul zilei. Avem însă parte de mult soare, iar după atâta frig și vreme mohorâtă, este o binecuvântare.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=V477m1qOItg&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *