prognoze

Prognoză meteo 30 ianuarie 2019 – vine, vine, primăvara!

Context sinoptic:

– La nivel sinoptic, ziua de mâine va fi una dominată de câmpuri de presiune joasă. Noah, Martin, Oskar și Pirmin acoperă cea mai mare parte a Europei. În zona României vom doi centrii barici joși, legați de ciclonul Martin. Din punct de vedere al fronturilor, vom fi sub influența unui front cald, cu deplasare de la est la vest.

Temperaturi:

– Urmează o noapte cu temperaturi pozitive în cea mai mare parte  a țării. În centrul și sudul Moldovei, Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Maramureșului se vor atinge între 1 – 3, 4 grade. Valori negative rămân în zonele montane (-1 spre –3, –4 grade), nordul Moldovei, prin Transilvania, Maramureș, estul Banatului și Crișanei și sudul extrem al Munteniei (-0 spre –1, –2 grade). În Dobrogea, în schimb, avem parte de minime caracteristice mai degrabă maximelor de început de martie (7 spre 9, 10 grade). Încălzirea continuă și mâine, astfel că maximele urcă în termometre până la valori de 12 – 14, 16 grade în sudul, sud –estul Munteniei. 6 – 8, 9 grade se vor atinge în Transilvania, sudul Moldovei, centrul, nordul și estul Munteniei, dar și în Dobrogea. În Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei ne vom opri la maxime de la 2 – 4, 6 grade. Valori negative vom avea doar prin Meridionali, –1 spre –2, –3 grade.

Nebulozitate:

– Pe timpul nopții, nebulozitatea joasă este accentuată în Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania, dar și prin vestul Banatului și al Crișanei ir până la orele prânzului cerul se degajă de nori prin sud-estul Munteniei dar și sudul Moldovei. Seara mai vorbim de nori joși doar prin zonele montane, Banat, Crișana, nordul Moldovei și Maramureș, pentru ca la finalul zilei cerul să se degaje prin nordul Moldovei dar norii să reapară prin Oltenia și Muntenia.

Ceață:

– Pe timpul nopții avem condiții de ceață pe arii extinse din sudul și centrul Munteniei, zona de Curbură, sudul și nordul Moldovei, Orientali, Apuseni și Transilvania. Tot în aceste zone regăsim ceața și pe parcursul dimineții, până spre prânz. După amiaza ceața persistă mai ales în zona Meridionalilor. Seara, ceața reapare prin Transilvania, Apuseni dar și prin Banat.

Precipitații:

– La începutul nopții avem parte de ploi pe arii extinse în Oltenia, centrul și nordul Munteniei, sudul Moldovei, Dobrogea. În zonele montane din județele Gorj, Vâlcea, Argeș și Sibiu vor predomina ninsorile. Condiții de ploaie înghețată vor fi prin Gorj, Prahova, Vrancea și Bacău. Odată cu înaintarea în noapte ninsorile se extind și prin Hunedoara, nordul județului Argeș, nordul județului Mureș, Suceava, Bistrița Năsăud, estul județului Bacău, în timp ce ploaia ajunge și prin sudul Transilvaniei și centrul Moldovei. Ploaia care îngheață, fenomen foarte periculos, va fi prezentă pe arii extinse în județul Iași, nordul județului Bacău, Brașov, Târgu Mureș și Caraș Severin. La începutul dimineții vorbim de precipitații pe arii extinse în Oltenia (ploi) Meridionali și Munții Banatului (lapoviță și ninsori), estul Banatului (ploi), Apuseni (ninsori), Transilvania (ploaie, ploaie înghețată), Orientali (ninsori), nord-vestul Moldovei (ninsori), nord-estul și centrul Moldovei (ploi, ploaie înghețată). Frontul de precipitații are o deplasare spre vest, nord-vest, astfel că ploile apar și prin Cluj Napoca, Sălaj, Bihor, Alba, Arad și Timiș. În nordul județelor Bistrița Năsăud și Maramureș avem ninsori în timp ce în Satu Mare va predomina ploaia care îngheață. După amiaza ploile continuă prin Banat, Crișana, Maramureș, nord vestul Transilvaniei (ploi), avem lapoviță și ninsori pin Meridionali, Munții Banatului și Apuseni, ploi prin Oltenia, nordul Munteniei și sudul Moldovei. Până la finalul zilei ploile reapar în toată Muntenia și Oltenia, continuă prin estul Banatului, nordul Maramureșului, sudul Transilvania și sudul Moldovei. Despre lapoviță și ninsori doar prin Meridionali.

precipitații30ianuarie

Vânt:

– Vântul va prezenta intensificări susținute în zona Meridionalilor (70 – 80 km/h), estul Transilvaniei și sudul Munteniei (40 – 50 km/h). Seara, intensificările mai rămân de interes doar în zona Meridionalilor.

Strat de zăpadă:

– Așa cum estimam deja, stratul de zăpadă pierde teren cu fiecare zi. În Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei  deja și-au luat adio de la nea. Mai avem zăpadă doar prin Moldova, zonele montane , nordul Transilvaniei și Maramureș.

Concluzii:

– O zi cu multe precipitații, cu ploaie care îngheață și depunere de polei prin multe zone. Nici ceața nu va lipsi, persistentă și pe arii extinse. Soarele va fi și el scump la vedere. Avem și ninsori prin zonele montane și temperaturi de primăvară prin sud-estul Munteniei.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=r4MRJfEEV-U&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *