Prognoză meteo 07 ianuarie 2019–mai ninge un pic, vântul prinde putere!
Context sinoptic:
– La începutul intervalului de prognoză, la este de țara noastră încă își mai face simțită prezența ciclonul mediteraneean ce ne-a traversat. Împreună cu el ne părăsește și un front de ocluziune. Însă, scenariul sinoptic al zilei va fi dat de un câmp de presiune ridicată, asociat anticiclonului Azorelor, care va fi prezent la nivel unei bune părți din Europa.
Temperaturi:
– Vom avea parte de o noapte rece la nivelul întregii țări. Minimele vor pleca de la valori de –11, –13, –15 grade pe crestele montane, –7 spre –9, –11 grade în restul zonelor montane, în timp ce pentru restul regiunilor minimele se vor duce spre –1, –3 sau chiar –5 grade. Maximele rămân negative, cu valori de la –6 spre –8, –10 grade în zonele montane, respectiv –2 spre –4, –5 grade în restul țării. Excepție vor face sudul Moldovei și zona de Curbură unde se vor înregistra maxime ușor pozitive, de 1 – 2, 3 grade.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții până dimineață nebulozitatea joasă va fi accentuată pe Moldova, Dobrogea, zonele montane, estul Munteniei și Oltenia. Situația nu se schimbă foarte mult nici până la orele prânzului, cu aceleași regiuni sub nori joși, doar prin Muntenia cerul se mai degajă, nu însă și în București. Spre finalul intervalului de prognoză doar centrul și sudul Moldovei și zonele montane mai au parte de o nebulozitate joasă cu peste 60% grad de acoperire.
Ceață:
– Pe timpul nopții așteptăm ceață mai ales în sudul județelor Sibiu, Hunedoara și Cluj.
Precipitații:
– La începutul intervalului de prognoză avem ninsori prin județele Suceava, Botoșani, Neamț, sudul județului Iași, Vaslui, estul județului Galați, estul județului Tulcea. Va ninge și prin județele Brașov, Sibiu, Hunedoara, dar și prin Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Teleorman. Ninsori vor fi și prin Caraș Severin și Mehedinți, respectiv Arad. La orele dimineții, dinspre est (unde este poziționat ciclonul) vin ultimele benzi de ninsori, pe care le vom regăsi în județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Brăila, Ialomița, Constanța și Tulcea (în aceste ultime două județe ninsorile vor fi intense). Mai ninge dimineața și în Covasna, Brașov, Teleorman, Olt și Dolj. Ninsorile se mută apoi spre sudul extrem și le mai regăsim prin Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Constanța, dar și în Orientali și sudul județului Dolj. După amiaza ninsorile dispar din regiunile sudice, dar revin prin sudul județului Iași, Vaslui și nordul județului Galați, estul județului Bacău și nordul județului Vrancea. Ninsori slabe vor mai continua în aceste zone menționate până spre finalul intervalului de prognoză, dar pe arii restrânse și foarte slabe cantitativ.
Vânt:
– Vom avea parte de un vânt intens, mai ales la orele amiezii, în nordul județului Prahova, județul Vrancea, vestul județului Galați, Brăila, Ialomița, Călărași, dar și prin nordul județelor Argeș și Dâmbovița. În aceste zone, la rafală se pot atinge 50 – 60 km/h, dar în sudul județului Vrancea, nordul județelor Buzău și Prahova putem avea rafale și de 70 – 80 km/h.
Strat de zăpadă:
– Ninsorile din ziua de Bobotează au adus câțiva centimetri de zăpadă și prin Transilvania (3 – 5 cm), Moldova (1-3 cm), Banat (3-5,8 cm), nordul Crișanei (2 – 3 cm). Avem un pic de zăpadă și prin zone izolate din sudul extrem (1- 3 cm). Va mai ninge iar ziua de mâine va împrospăta acest strat.
Concluzii:
– Ziua de mâine va fi caracterizată de temperaturi normale pentru data din calendar, vom avea parte și de ninsori, prin mai multe zone, vântul prinde putere prin zona de Curbură și sud-estul țării, se arată și soarele din când în când. O zi de iarnă și cam atât.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=0uH6ocbPl2I&w=853&h=480]