Prognoză meteo 17 decembrie 2018–noi ninsori, iarna continuă asaltul!
Context sinoptic:
– Nici ziua de mâine nu va fi una lipsită de evenimente, asociate contextului sinoptic extrem de dinamic. Un nou ciclon mediteraneean ne va influența din punct de vedere al precipitațiilor, însoțit fiind și de un front cald. La nord, nord est avem anticiclonul siberian, cu un front cald pe deplasare vestică și un front rece cu deplasare sud, sud-est. La 850 hpa temperatura va fi negativă începând cu orele dimineții și va acoperi cea mai mare parte a țării, cu excepția Moldovei și Dobrogei. Geopotențialul se va situa la valori de 1.6 – 1.8 km.
Temperaturi:
– Noaptea care urmează aduce temperaturi negative în aproape toată țara (de la –1 spre –3, –5 grade), cu excepția nordului Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei vom avea valori ușor pozitive, de 0 – 2, 3 grade. Dobrogea, din nou, va avea parte de cele mai ridicate valori ale nopții, cu 4 – 6 grade. Aceleași valori și aceeași distribuție a temperaturilor se păstrează și pentru valorile maxime. Avem temperaturi negative în aproape toată țara (de la –1 spre –3, –5 grade), cu excepția nordului Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei vom avea valori ușor pozitive, de 0 – 2, 3 grade. Dobrogea, din nou, va avea parte de cele mai ridicate valori ale nopții, cu 4 – 6 grade. Aceleași valori și aceeași distribuție a temperaturilor se păstrează și pentru valorile maxime.
Nebulozitate:
– Nicio speranță să vedem vreun pic soarele mâine, toată țara va fi sub asediul norilor joși, compacți.
Ceață:
– Pe timpul nopții și al dimineții există condiții de ceață prin zona Orientalilor, Banat, Crișana, izolat și prin Dobrogea. În restul timpului vizibilitatea va fi redusă de precipitațiile prezente pe tot parcursul intervalului, și care vor duce la scăderea vizibilității chiar sub 50 de metri.
Precipitații:
– Rămânem cu precipitații, chiar importante cantitativ. Un ciclon ne părăsește, dar foarte rapid, aproape pe nesimțite, altul intră în forță. Vor fi prezente în toată țara, mai importante de data aceasta pe Muntenia, Meridionali, Moldova și Dobrogea. Dacă pe timpul nopții vorbim de ninsori în estul Banatului, Apuseni, Crișana, Maramureș, prin Transilvania, Orientali, Moldova, Oltenia și vestul Munteniei, odată cu amiaza și seara zilei de mâine ninsorile se extind în cea mai mare parte a zonelor, cu excepția sud-estului extrem al Munteniei și a Dobrogei. Cantitățile de precipitații vor fi importante pe Oltenia, Muntenia, zonele montane, sudul Moldovei, 20 – 30 l/mp în 24 de ore.
Vânt:
– Vântul va sufla slab la nivelul aproape întregii țări, cu excepția estului extrem al Munteniei, unde va avea intensificări moderate.
Strat de zăpadă:
– Avem strat de zăpadă excepțional pe vestul țării, cu 40 cm la Timișoara, 50 la Reșița, dar peste 15 cm la nivelul întregul Banat, al Crișanei și Maramureșului. Moldova are și ea strat de la 5 – 10 cm, la fel ca în Transilvania și Maramureș. Ceea ce a pierdut prin ploile de azi, Muntenia pare că va recupera cu următorul episod de ninsori, astfel că vom avea și aici strat nou, consistent de zăpadă.
Concluzii:
– Avem parte de zile de iarnă autentice, cu ninsori cum nu am mai avut de ani buni. Nu au lipsit nici ploile din peisaj, dar iarna pare din ce în ce mai hotărâtă să ia sub control totul, astfel că ziua de mâine ne aduce un nou episod de ninsori în bună parte din țară.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=P__IZy5YZ7E&w=853&h=480]