prognoze

Prognoză meteo 05 decembrie 2018–barba lui Moș Nicolae se scutură de nea!

Context sinoptic:

– Din punct de vedere sinoptic ziua de mâine o începem cu România situația la limitele a două câmpuri de presiune având caracteristici diferite: un câmp de presiune scăzută, pe sud, sud-est, care este împins destul de repede de un câmp de presiune ridicată cu circulație vestică. Între acestea două avem un front rece care ne va traversa foarte repede de la vest la est

Temperaturi:

– La noapte vom avea minime negative pe zonele montane și Muntenia (-1 spre –3, –5 grade), în timp ce pe Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania, Maramureș vom avea minime de la 0 la  2, 4 grade. Din nou, cel mai cald va fi în Banat și Crișana, unde se vor atinge 5, 7 grade. În ceea ce privește valorile maxime, acestea rămân ușor negative pe sudul extrem (-0, –1 grad), zonele montane (-2 spre –4 grade), în timp ce pentru restul țării așteptăm valori de 0 – 2, 4 grade, posibil ușor mai ridicate pe Banat și Crișana cu valori de 5 – 7 grade.

maxime05decembrie

Nebulozitate:

– Cerul va fi variabil mâine mai ales prin vest, nord, nordul extrem al Moldovei, în timp ce pentru restul țării așteptăm o nebulozitate joasă destul de persistentă.

Ceață:

–  Vom avea condiții de ceață, pe timpul nopții și al dimineții, prin sudul Moldovei, Muntenia, Apuseni, Munții Banatului și Dobrogea.

Precipitații:

– Pe timpul nopții precipitațiile se concentrează mai ales prin Transilvania, zonele montane, nordul Moldovei. După amiaza și seara zilei de mâine ele vor apărea și prin Muntenia. Vom avea parte de toate formele de precipitații, de la ploi, la lapoviță și ninsori. Ninsori care ar putea apărea nu doar prin Transilvania, nordul Moldovei, Maramureș și zonele montane ci chiar și prin sudul Munteniei, mai ales mâine seară.

Vânt:

– Nici vântul nu va fi tocmai liniștit. Pe parcursul nopții și al dimineții vom avea intensificări moderate, cu rafale ce pot ajunge și la 50 de km/h în Moldova, banat, Crișana și Apuseni.

Strat de zăpadă:

– Nicio schimbare în ceea ce privește stratul de zăpadă. Avem parte de el în aceleași regiuni (Oltenia și Muntenia cu 2 – 7, 10 cm), zonele montane cu 5 spre 18 cm și Moldova cu 2 – 10 cm pe centru, respectiv 13 – 16 cm în nordul extrem.

Concluzii:

– Ziua de mâine vine cu precipitații mai multe, de toate felurile, cu temperaturi în ușoară creștere mai ales pe sudul țării, cu vânt moderat cu rafale chiar și de 45 – 50 km/h în unele zone, cu aceeași ceață mai ales prin zonele joase.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=YjEjOV2V0VQ&w=853&h=480]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *