prognoze

Prognoză meteo 07 noiembrie 2018–toamna face pași timizi

Context sinoptic:

– Situația de blocaj de la nivelul țării noastre va continua și mâine, iar veștile nu sunt deloc bune nici pentru perioada următoare. Rămânem așadar pe o presiune ridicată, asociată unui puternic anticiclon, iar la nivelul de fronturi, nimic în zare.

Temperaturi:

– Încet, dar sigur, valorile de temperatură pe timpul nopții încep să scadă în aproape toată țara. Vom avea valori de la 1 – 3, 5 grade în zonele montane, 5- 7, 9 grade în Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana. În ce privește cele mai ridicate valori ale nopții, acestea se vor înregistra în Muntenia și Oltenia, unde se pot atinge și 10 – 11, 12 grade. Temperaturile maxime vor pleca de la valori de 2 – 4, 5 grade pe crestele montane, 7 – 9, 11 grade în restul regiunilor montane, nordul și centrul Moldovei, 10 – 12, 14 grade în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania și Maramureș. Cel mai cald va fi tot în Banat și Crișan, unde se vor atinge și 15 – 17, 19 grade.

maxime07noiembrie

Nebulozitate:

– Nebulozitatea joasă va persista pe tot parcursul intervalului de prognoză, în aceleași zone ca și în zilele precedente: Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și zonele montane aferente. Spre seară norii joși vor cuceri și Maramureșul.

Ceață:

– Condiții de ceață vor fi mâine mai ales pe zonele montane dar și în Crișana, iar vizibilitatea ar putea scădea sub 200 de metri și chiar sub 50 de metri.

Precipitații:

– La fel ca și pentru ziua de ieri, în zonele unde se va manifesta ceața am putea avea parte și de burniță. Și cam atât.

Vânt:

–  Vântul va avea intensificări slabe la nivelul întregii țări, cu excepția nordului Moldovei, Dobrogei, Munteniei, Olteniei și Munților Banatului, unde ar putea fi și spre moderate.

Concluzii:

– Scurt și la obiect: nimic nou pe frontul meteo din România.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=uZlNBhDkCz4&w=560&h=315]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *