Prognoză meteo 23 octombrie 2018–o toamnă dimineața, alta seara!
Context sinoptic:
– Pentru ziua de mâine, țara noastră se va afla la interacțiunea unui câmp de presiune scăzută care se va intersecta la sud-vest cu un câmp de presiune ridicată. În același timp, un front rece își face deja simțită prezenta mai ales pe vest, nord-vest.
Temperaturi:
– Noaptea care urmează aduce valori de temperatură de la 1 –3, 4 grade în masivele montane înalte, 4 – 6,7 grade în restul zonelor montane, 7 – 9, 10 grade în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, respectiv 9 – 11, 12 grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana. În ceea ce privește valorile maxime, o scădere semnificativă se va resimți pe zona nordului Moldovei, unde nu vor mai trece de 9 – 10 grade, în timp ce în masivele montane vom avea 1 –3, 5 grade, 8 – 10 grade în restul zonelor montane, 11 – 13, 15 grade în centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana. Cele mai ridicate valori vor fi pe Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde se pot atinge și 15 – 17, 18 grade.
Nebulozitate:
– Pe timpul nopții și al dimineții cerul va fi senin pe Muntenia și Dobrogea, mai mult senin pe Moldova și mai mult acoperit pe zonele montane, Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana. După orele prânzului și seara norii joși rămân prezenți pe zonele montane, Transilvania, Maramureș, în timp ce în restul țării cerul va fi mai mult variabil spre senin.
Ceață:
– Pe timpul nopții și al dimineții, condiții de ceață pot fi întâlnite mai ales prin zonele joase din Oltenia, Muntenia, Munții Banatului, Orientali și izolat prin Transilvania. După amiaza și seara zilei de mâine aduc condiții de ceață mai ales în Banat, Crișana, Maramureș și estul Transilvaniei.
Precipitații:
– Precipitațiile care vor fi prezente în această noapte și mâine prin Orientali, Transilvania, Meridionali și sudul Moldovei vor fi neimportante cantitativ. Lucrurile se schimbă odată cu orele serii, când, prin vestul țării, intră un front de precipitații care vor afecta mai întâi Banatul, Crișana și Apusenii. De reținut este și faptul că, odată cu pătrunderea acestul front de precipitații, odată ce ele ajung în nordul Orientalilor se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Vânt:
– Vântul va sufla slab pe parcursul nopții și al dimineții , dar, odată cu orele amiezii și apoi seara, intensificările cresc în intensitate pe tot sudul țării , Dobrogea, sudul Moldovei, zonele montane, Banat, Crișana și Transilvania, devenind moderate. La finalul intervalului de prognoză, în nordul Orientalilor dar și prin nordul Banatului și Crișana, rafalele pot atinge și 50 – 55 km/h.
Concluzii:
– Ziua de mâine începe destul de liniștit, dar, odată cu orele amiezii și serii lucrurile încep să se schimbe și fenomenele meteo (ploi, vânt) cresc în intensitate.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=jF9h8A5BL-k&w=853&h=480]