Prognoză meteo 01 februarie 2018–nimic ieșit din comun
context sinoptic
– La nivelul țării noastre acționează mâine un câmp de presiune înaltă, dar care va fi repede înlocuit de presiune joasă, însoțită de un front rece asociat și cu precipitații, ce își va face simțită prezența de vineri, mai ales.
temperaturi
– Minimele nopții vor pleca de la valori de –9, –11 grade în zonele montane înalte, –1, –3 grade în Moldova, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, 2-4 grade în zona Dobrogei, Olteniei, Crișanei și Maramureșului. Cele mai ridicate valori nocturne le vom avea pe zona Banatului, unde se ovr atinge și 6-7 grade. Maximele se vor opri la valori de 8 – 10, 12 grade la nivelul întregii țări, cu excepția zonelor montane (cu temperaturi ușor negative în masivele înalte, respectiv 1 – 3, 4 grade în celelalte zone).
nebulozitate
– Vom avea parte de nebulozitate joasă mai ales pe vestul, nord-vestul țării, în Banat, Crișana, Maramureș și nordul Transilvaniei urmând să avem destul de mulți nori prezenți, pe tot intervalul de prognoză.
ceață
– condiții de ceață vom avea mai ales pe timpul nopții și al dimineții în zonele joase din Muntenia, Oltenia și sudul Moldovei, aceleași zone urmând să fie afectate și mâine seară, alături de nordul Orientalilor.
precipitații
– Pe tot intervalul de prognoză, șanse la precipitații vor fi doar în zona nordică extremă a Orientalilor și Maramureșulul și acestea vor fi atât ploi, cât și lapoviță și ninsoare.
vânt
– Vântul nu va fi o problemă mâine, intensificările urmând să fie slabe spre moderate.
strat de zăpadă
– În acest moment, strat de zăpadă avem în zonele montane dar și în zona centrală a Moldovei. Ziua de mâine nu vine cu un strat nou, din contră, și cel existent se va mai diminua.
concluzii
– Prima zi a lunii februarie, ultima de iarnă, vine cu un aspect meteo liniștit, fără fenomene ieșite din comun.