Prognoză meteo 06 noiembrie 2017–o zi de luni banală
context sinoptic
În zona României mâine vom avea un scenariu interesant. Încă sub o influență de presiune ridicată, dar cu 3 zone de presiune joasă, 2 mediteraneene și unul din Marea Neagră care ne dau târcoale. Din punct de vedere al fronturilor, unul rece, situat la granița de nord vest, dar care nu ne va influența.
temperaturi
– Urmează o noapte cu temperaturi negative pe zonele montane (-2, –1 grad), la limita pragului de îngheț în Transilvania (0 –2 grade), respectiv 5 – 7, 9 grade pentru restul regiunilor, posibil chiar spre 10 – 12 grade pe Dobrogea, respectiv estul Munteniei. Ziua de mâine, din punct de vedere termic va fi caracterizată prin maxime de la 5 – 7,9 grade în zonele montane, respectiv 11 – 13, 15 grade pentru restul țării.
nebulozitate
– Pe timpul nopții, nebulozitatea joasă va fi prezentă pe toată zona de est a țării, pentru ca, pe parcursul dimineții să o regăsim și pe zona de sud. Gradul de acoperire cu nori va fi aproape de 100%. Doar după amiaza este posibil să mai apară soarele un pic prin sud.
ceață
– Condiții de ceață vor fi, mai ales la orele dimineții și pe seară, pe tot sudul țării, dar și pe zonele montane.
precipitații
– Condiții de precipitații slabe pot exista mâine mai ales în zona Carpaților de Curbură, mâine după amiază.
vânt
– De interes pentru ziua de mâine vor fi intensificările de vânt pe nordul Moldovei, unde spot atinge rafale chiar și de 50 –55 km/h, iar în zona Munților Banatului chiar de 60 – 65 km/h.
strat de zăpadă
– În cea mai mare parte a zonelor montane stratul de zăpadă a dispărut, cu excepția Vârfului Omu (30 de cm) și Bâlea Lac (48 de cm).
concluzii
– Ne așteaptă o zi fără foarte multe fenomene meteo, una cu temperatur încă plăcute.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=gMZ3pHaywAg&w=640&h=360]