prognoze

Prognoză meteo 24 iunie 2016 – sub asediul caniculei

temperaturi:

– Noaptea care urmează vine cu temperaturi mai plăcute doar pe zonele montane (14 – 16, 17 grade) și pe Transilvania, unde vor fi 17 – 19, izolat 20 de grade. În restul țării vom avea parte de o nouă noapte tropicală, cu valori de temperatură de la 22 spre 24 – 25 de grade. Ziua de mâine vine cu o răcorire pe zona Moldovei, unde maximele se vor opri la valori de 25 – 27, 28 de grade pe nord și centru, în timp ce în zonele montane înalte din Meridionali vor fi 13 –15 grade, respectiv 22, 23 de grade pe restul regiunilor montane. Transilvania, Maramureșul și Dobrogea se vor opri la 29 – 31 de grade. Banatul, Crișana, Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei vor fi în continuare sub asediul caniculei, cu temperaturi ce pot ajunge la 34 – 35, 36 de grade.

image

image

nebulozitate:

– O nouă zi în care puținii nori joși prezenți vor fi mai ales de decor, în restul zilei soarele urmând să fie stăpânul absolut al cerului. Spre seară, pe zonele montane, Moldova, sud-estul Munteniei și Oltenia norii joși câștigă ceva mai mult teren.

image

ceață:

– Condiții slabe de ceață pe parcursul după amiezii și serii de mâine, prin zonele montane și sudul Munteniei.

image

precipitații:

– La începutul intervalului de prognoză ploile vor fi prezente pe zona nord-estică a Moldovei și izolat prin Oltenia. După o pauză dimineața, după prânz ploile revin pe arii extinse în zonele montane, Banat, Muntenia și sudul Moldovei.

image

vânt:

– Vântul va sufla slab spre moderat, cu intensificări mai ales pe Muntenia și Dobrogea.

image

fenomene convective:

– Cea mai mare parte din Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania vor avea CAPE în jurul a 1500 – 1700 J/Kg. Nordul Moldovei, Maramureșul, zona Meridionalilor și Subcarpaților vestici și Crișana vor avea CAPE de peste 2500 – 2700 J/Kg. În Banat CAPE se va duce chiar spre 3500 J/Kg. Lifted Index negativ la nivelul întregii țări, cu valori de la –6, –7 K spre –9, –10 K în zona Banatului și Crișanei. Apa precipitabilă la valori de 35 – 40 mm la nivelul întregii țări. În continuare Thompson Index rămâne la valori foarte mari, de 38- 40, izolat chiar 42 K. În continuare forfecarea 0-6 km va fi foarte slabă sau inexistentă. În continuare parametrii convectivi se prezintă foarte bine și posibilitatea apariției unor fenomene convective nu poate fi exclusă din nicio zonă a țării, dar mai ales în zonele montane și deluroase, dar și prin Banat, Muntenia și sudul Moldovei.

image

image

image

image

image

concluzii:

– O nouă zi insuportabilă termic, caniculară, în așteptarea binefăcătoarelor zile cu ploi ce nu sunt departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *