Prognoză meteo 13 mai 2016 – atenție sporită la fenomene convective severe
TEMPERATURI:
– Urmează o noapte cu temperaturi plăcute la nivelul întregii țări. Vom avea valori de 7 – 9 grade în zonele montane, 11 – 13 grade în nordul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Banat și zona Subcarpaților. În centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia, Oltenia și Crișana temperaturile minime se vor situa la valori de 14 – 16 grade. Temperaturi maxime rămân în pragul de 7 – 9 grade doar în zonele înalte din Meridionali, 13 – 15 grade în celelalte zone montane, dar și în Moldova (nord și centru), în timp ce în Subcarpați vom avea maxime de 17 – 19 grade. Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea se vor opri la maxime de 21 – 23 de grade. În Luca Dunării se pot atinge și 24 – 25 de grade.
NEBULOZITATE:
– Noaptea și mare parte din ziua de mâine nu aduc mari speranțe de soare, nebulozitatea joasă urmând să fie destul de accentuată și să afecteze întreaga țară. Abia după orele amiezii și seara sunt ceva șanse ca cerul să devină ușor variabil în mai multe zone.
CEAȚĂ:
– Șanse de ceață sunt posibile mâine în mai multe zone din țară. Noaptea și dimineața mai ales prin Banat, Crișana, Apuseni, Maramureș și zone din Muntenia, iar după amiază și seara prin Moldova, Banat și zonele montane.
PRECIPITAȚII:
– Ploile vor uda mâine întreaga țară, începând cu Banatul, Crișana, Apuseni,Oltenia și nord-vestul Munteniei. pentru ca mai apoi să cuprindă și Moldova, Maramureșul, nordul Transilvaniei și restul zonelor montane. Cantități importante de precipitații, de peste 25 – 30 l/mp se pot atinge în zonele montane, sudul Moldovei și sudul extrem al Olteniei.
VÂNT:
– Vântul va avea și el intensificări la nivelul întregii țări, rafale mai puternice, de până la 40 – 45 km/h urmând să avem pe Banat, Crișana, Muntenia și Dobrogea.
FENOMENE CONVECTIVE:
– Pentru ziua de mâine valorile CAPE vor fi cele mai mari de până acum în acest sezon convectiv: 800 – 1000 J/Kg și chiar 1200 J/Kg pe arii extinse din Muntenia, Banat, Crișana și prin Moldova, Transilvania, Maramureș. Valori impresionante vom avea pe zona Olteniei, cu peste 1500 J/Kg. Indicele CIN nu va trece de –50, –60. Lifted Index negativ la nivelul întregii țări, cu valori ce se pot dulce chiar spre –4, –6 K pe arii extinse din Muntenia, Oltenia, Banat, Dobrogea și Moldova. Apa precipitabilă pare a fi la valori mari mai ales pe timpul nopții și al dimineții, cu 30 – 35 mm, pentru ca după amiază să se situeze la valori de 17 – 20, izolat 25 mm. Și Thompson Index va avea valori ridicate cam pe toată țara, de 32 – 34 și izolat chiar 36 –38 K. Forfecarea se va situa la valori de 15 – 20, izolat 25 m/s. Toate datele de mai sus converg către ideea unui spectacol convectiv pentru ziua de mâine. Cu ploi torențiale pe interval scurt de timp, grindină de mici și medii dimensiuni, cu activitate electrică destul de mare, vânt ce poate lua aspect de vijelie.
CONCLUZII:
– Mâine putem avea o zi extrem de interesantă pentru iubitorii de fenomene convective. Dar trebuie și mare atenție din partea autorităților, fenomenele putând deveni severe.