Prognoză meteo 01 mai 2016 – Paște fericit, cu vreme plăcută !
TEMPERATURI:
– Noaptea de Înviere vine cu temperaturi mult mai scăzute decât ar trebui pentru data din calendar. În zonele montane înalte vom avea valori de la –1 spre 0-2 grade, în celelalte zone montane nu vom trece de un 3 – 4 grade. Pentru restul regiunilor țării, temperaturile se vor opri la un 7 – 9, poate 10 grade prin Banat. Valorile maxime ale primei zile de Paște vor pleca de la 7 – 9 grade în zonele înalte ale Meridionalilor, 12 – 14 grade în celelalte masive, în timp ce în restul regiunilor țării ne vom bucura de temperaturi în jurul a 20 – 22 de grade.
NEBULOZITATE:
– Pentru cei care vor merge la slujba de Înviere, mai ales la prima parte a ei, ținută afară, veștile sunt bune. Cerul va fi senin în cea mai mare parte a țării, ceva nebulozitate mai accentuată urmând să avem pe nordul Orientalilor și sud-vestul Meridionalilor, dar și în Banat, Crișana, Apuseni și Transilvania (cu un grad de acoperire de sub 50%). Situația nu se va schimba mult nici pentru restul zilei, astfel că ne putem aștepta la o zi de Paște în care soarele să ne răsfețe.
CEAȚĂ:
– Ceața nu își va face apariția pe tot parcursul intervalului de prognoză.
PRECIPITAȚII:
– Nici pe timpul nopții, nici pe parcursul zilei de mâine, nu vom avea parte de precipitații, astfel că ne putem considera norocoși, vom avea parte de o slujbă de Înviere plăcută în aer liber.
VÂNT:
– Dacă pe timpul nopții, deci și la slujba de Înviere, vântul va sufla slab, începând cu dimineața zilei de mâine și pe tot parcursul zilei apoi intensificări vor fi posibile la nivelul întregii țări, cu rafale mai susținute pe nordul Moldovei și sudul Munteniei.
FENOMENE CONVECTIVE:
– CAPE slab mai ales pe zona Moldovei, Maramureșului, Banatului și Crișanei, care nu va depăși un 250 J/KG. Nici Lifted Index nu ne lasă speranțe de fenomene convective, fiind pozitiv la nivelul întregii țări.
CONCLUZII:
– Atât noaptea cât și ziua de Paște vin cu vreme plăcută, fără precipitații, doar temperaturile scăzute de pe timpul nopții și vântul din timpul zilei urmând să fie singurele probleme.