Avertizare meteo cod galben 19 aprilie, ora 22 – 20 aprilie, ora 22
Avem așadar o avertizare meteo emisă a ANM pentru următoarele 24 de ore, avertizare meteo emisă pentru instabilitate accentuată, ploi torențiale, vânt puternic.
– Începând cu orele după amiezii,valorile CAPE încep să crească pe regiunile sudice, mai ales pe zona Olteniei, unde vor ajunge și la valori de peste 1000 J/Kg. În nordul Munteniei vom avea CAPE între 500 – 750 J/Kg. Practic, aceste valori de CAPE le vom avea doar pe un interval scurt de timp între orele 15 – 18 ale zilei de azi. În rest, pe tot intervalul cuprins în avertizare nu vom trece, la nivelul întregii țări, de un 300 – 350 J/Kg. Tot pe Muntenia, Oltenia, zonele montane ale Meridionalilor și Apusenilor, parțial Dobrogea, vom avea Lifted Index negativ, cu valori de –1, –2 spre –4 K (aceste ultime valori le vom avea pe sudul extrem și Oltenia). Thompson Index prezintă valori optime, de peste 32, 34 K, tot pe zona Olteniei, dar valori de 30 K vom avea și pe zona Munteniei. Valorile de apă precipitabilă vor fi la un 25 – 30 mm. Indicele CIN (Convective Inhibition) va avea valori de la –100 spre -400 J/Kg. Forfecarea se va situa în jurul a 25 m/s.
Aceste date de ultimă oră sunt un pic dezamăgitoare, restrângând șansele unor fenomene convective serioase doar pentru zona Olteniei, însă asta nu înseamnă că nu vom avea parte de ploi, și chiar importante cantitativ. Se vor depăși pe arii extinse 30 – 50 de l/mp, vântul va avea și el viteze susținute, de peste 50 – 60 km/h și temperaturile vor marca și ele o scădere accentuată.