Prognoză meteo 18 martie 2016 – cald, soare și un pic de vânt
TEMPERATURI:
– Rămânem cu temperaturi scăzute pe timpul nopții. Valori negative vom avea pe toate zonele montane, dar și pe Transilvania și Maramureș. Aici temperaturile vor oscila între –3 și –1 grad. Pentru restul regiunilor țării minimele nu vor trece de 1 – 3 grade. Maximele, în creștere, vor pleca de la 0-3 grade în masivele înalte, 6-8 grade în celelalte zone montane, 8-10 grade în Transilvania și vor ajunge la 11 – 13 grade în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Banat, Crișana și Maramureș.
NEBULOZITATE:
– Ne-am bucurat de o zi senină azi, o vom face și mâine. Cel puțin până la orele serii, când, pe Moldova, Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana își vor face apariția norii joși.
CEAȚĂ:
– Puțină ceață, slabă și pe suprafețe restrânse, am putea avea pe sudul țării și pe sudul Moldovei, pe timpul nopții.
PRECIPITAȚII:
– Nici mâine nu vom fi deranjați de stropi de ploaie sau fulgi de zăpadă, urmând să avem o zi fără precipitații.
VÂNT:
– Vântul va fi mai activ mâine, în mare parte de țară, dar mai ales pe Muntenia și Crișana, unde rafalele pot ajunge și la 37 – 40 km/h.
CONCLUZII:
– O nouă zi liniștită, cu mult soare, temperaturi plăcute dar și adieri mai puternice de vânt.