prognoze

Prognoză meteo 12 februarie 2016 – o zi fără fenomene meteo notabile

TEMPERATURI:

– Noaptea care urmează vine cu temperaturi mai apropiate de perioada în care ne aflăm. Vom avea minime negative pe zonele montane, care vor pleca de la –9, –11 grade în masivele din Meridionali și Apuseni, –4,-3 grade în zona de Curbură și Orientali. În Moldova, Subcarpați și Transilvania se vor atinge –1, 0 grade. În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea se vor atinge de la 1 spre 3-4 grade, iar în sudul extrem se pot atinge și 5 grade. Maximele zilei de mâine vor fi cuprinse la nivelul întregii țări între 5 și 7,8 grade, cu excepția zonelor montane, unde vor fi valori de –3, –2 grade în masivele înalte și 1-3 grade în celelalte zone.

image

image

NEBULOZITATE:

– Noaptea care urmează aduce nori joși pe sudul extrem și pe zona Orientalilor și Maramureș. Lucrurile nu se schimbă foarte mult nici până la orele prânzului, cu excepția faptului că acum tot sudul țării va fi acoperit de nori. Orele serii aduc nori pe toată Oltenia, Muntenia, Banat, Crișana, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei.

image

CEAȚĂ:

– Ceața nu va fi un fenomen care să creeze probleme, chiar dacă sunt ceva șanse de ceață slabă pe zona de sud a țării, dar și pe sudul Moldovei.

image

PRECIPITAȚII:

– Precipitațiile care vor fi prezente mâine pe teritoriul României vor fi mai ales ninsori, în zona Apusenilor și Orientalilor.

image

VÂNT:

– Vântul va sufla slab pe tot parcursul zilei de mâine. Doar spre seară este posibil să avem și rafale moderate, pe vestul extrem.

image

ZĂPADĂ:

– Stratul de zăpadă din zonele montane rămâne neatins, cel puțin momentan.

image

CONCLUZII:

– O zi liniștită, fără fenomene meteo deosebite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *