PROGNOZĂ METEO 17 IANUARIE 2016 – posibil cod roșu nowcasting de viscol
TEMPERATURI:
– Noaptea care urmează va fi una cu valori negative la nivelul întregii țări. De la –12, –14 grade în masivele montane înalte, –8, –10 grade în celelalte masive, spre –5, –7 în Maramureș, –3, –5 grade în Moldova, Crișana și Banat. În Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea vom avea valori de –1, –2 grade. Valorile maxime vor rămâne și ele negative, cu valori chiar de –18, –20 de grade în zona montană înaltă, în restul regiunilor păstrându-se valorile de pe timpul nopții, cu excepția estului Munteniei și sudul Moldovei, unde se vor atinge –4, –5 grade. Extrem de important de reținut este faptul că, în condițiile unui vânt extrem de puternic, temperaturile real resimțite vor fi și cu 10, 12 grade mai mici.
NEBULOZITATE:
– La începutul intervalului de prognoză este posibil ca Banatul, Crișana și Maramureșul să fie singurele zone din țară unde cerul să fie mai mult variabil. Scenariul nu se schimbă nici la orele dimineții, când zonele mai sus menționate par a fi beneficiarele unui cer ce pare a nu ține cont de avertizările pentru restul țării. După amiaza și orele serii aduc nebulozitate 100% la nivelul întregii țări.
PRECIPITAȚII:
-Așa cum specifică și avertizările cod galben și portocaliu emise de ANM, România se va afla, se află deja, sub influența unui ciclon mediteranean extrem de puternic și activ. Acesta ne va influența până spre luni, orele prânzului, și va aduce cantități importante de zăpadă pe zonele Olteniei, Munteniei, Dobrogei și sudul Moldovei. Ninsori vor fi posibile și în interiorul arcului carpatic, chiar și pe centrul Moldovei, dar vor fi mai slabe cantitativ. Stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și ar putea depăși 20 – 25 cm pe arii extinse din zonele avertizate.
VÂNT:
– Alături de ninsorile abundente, mari probleme va pune mâine și vântul. Încă de la începutul intervalului de prognoză acesta va sufla cu putere pe vest, unde se pot atinge 45 – 50 km/h, sudul și estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, unde rafalele pot ajunge și la 65-70 km/h. Dimineața și apoi spre prânz, vântul continuă să fie extrem de puternic pe est și sud est. Spre seară, intensificările prind putere și pe vestul țării. Extrem de important: în condițiile de ninsori abundente și vânt extrem de puternic, vizibilitatea va fi, în zonele afectate, aproape de 0, un pericol așadar pentru participanții la trafic.
ZĂPADĂ:
– După aproape o lună de sărăcie în zăpadă, harta de la finalul zilei de mâine ne aduce în sfârșit o veste buna: vom avea un strat de zăpadă consistent pe sudul țării, dar încet încet își face loc și spre celelalte regiuni.
CONCLUZII:
– o zi cu vreme severă, cu viscol extrem de puternic pe sudul țării. Este posibil inclusiv un cod roșu nowcasting pentru multe zone din sud.