prognoze

Prognoză meteo 09 ianuarie 2016 – cald, precipitații puține

TEMPERATURI:

– noaptea care urmează, temperaturile vor avea valori negative la nivelul întregii țări, cu excepția vestului extrem, unde se vor atinge valori de 1 grad. Valorile cele mai scăzute de temperatură le vom avea pe zonele montane, Transilvania și Moldova, locuri unde minimele vor pleca de la –3, –4 grade și se vor apropia și de –8,-9 iar izolat chiar –10, –11. Frig va fi și pe sud-vestul Munteniei și Oltenia, cu minime de –5, –7 grade. În restul regiunilor, valorile minime se vor limita la un –1, –2 grade. Maximele de mâine vor fi preponderent pozitive, exceptând sud-estul extrem al Moldovei, zonele montane și vestul Transilvaniei, locuri unde maximele vor rămâne la valori negative, de –2, –3 grade. Pentru restul regiunilor țării, maximele se vor situa la valori de 1 – 3 grade, cu excepția vestului extrem, unde se pot atinge și la 6 –7 grade.

image

image

NEBULOZITATE:

– începem noaptea cu un cer mai mult senin pe Oltenia, Muntenia, mare parte din Moldova și cu înnorări în celelalte regiuni. Orele dimineții aduc o nebulozitate accentuată în Maramureș, banat, Crișana, Transilvania, Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei. Spre seară deja norii joși vor acoperi, în procente de la 25 spre 100% majoritatea regiunilor țării, cu excepția nord estului Moldovei și a sud-estului Munteniei.

image

CEAȚĂ:

– Vă era dor de ceață? Se pare că și ei de voi. Vom avea ceață persistentă până spre dimineață, mai ales pe vestul și centrul țării, dar și în zonele joase din Muntenia și sudul Moldovei.

image

PRECIPITAȚII:

– la începutul nopții vom avea precipitații, mai ales ninsori slabe în nordul țării și pe Orientali. Dimineața și apoi până spre orele prânzului vom avea tot tacâmul de precipitații: ploi pe vest, ninsori și lapoviță în zonele mai înalte din Meridionali și Apuseni. Seara aduce ninsori pe Orientali și mai ales ploi în Crișana, Maramureș, Transilvania și zonele mai joase din Orientali.

image

image

VÂNT:

– după câteva zile în care a fost destul de nervos, mai ales pe est, sud-est, vântul se domolește, adieri un pic mai susținute urmând să fie, la începutul intervalului de prognoză, mai ales pe litoral. Cam acestea vor fi singurele manifestări ale unui vânt ce, pentru restul intervalului de prognoză, va fi cuminte.

image

ZĂPADĂ:

– nu vom avea schimbări majore în ceea ce privește distribuția stratului de zăpadă, chiar și cu puținele ninsori de mâine. Moldova, Orientalii, Meridionalii, Apusenii, Maramureșul, sudul extrem și sud vestul au încă strat de zăpadă, de la 1-2 cm, până la 15, 20 cm sau chiar peste în zonele montane.

image

CONCLUZII:

– vreme fără prea multe fenomene pe parcursul zilei de mâine, cu precipitații puține și temperaturi în creștere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *