prognoze

PROGNOZĂ METEO 07 ianuarie 2016 – Sfântul Ion cu de toate pentru toți

TEMPERATURI:

– Noaptea care urmează ne va aduce valori negative de temperatură pe toată zona montană (valori de la –3 spre –1, 0 grade), Moldova (-2 spre –4 grade), Maramureș și Transilvania (de la –2 spre –1 grad). Tot valori negative vom avea și pe sudul extrem și sud-vest, cu minime de –1 grad. În Banat, Crișana, cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și sudul Moldovei, vom avea minime în jurul a 0 – 1 grad. De o noapte cu adevărat caldă vor avea parte cei din Dobrogea, cu minime de 6-8 grade. Maximele zilei de mâine nu vor aduce schimbări majore în valorile de temperatură, valori negative urmând să avem tot pe zonele montane, Moldova, Maramureș, mare parte a Transilvaniei, zona de sud-vest, cu temperaturi de la –6 în masivele nordice ale Orientalilor, în Meridionali, –2, –3 pe Moldova, –1 pe Apuseni, –2 spre –3 în zona de sud-vest. În restul țării, maximele vor fi ușor pozitive sau în jurul a 0 grade.

image 

image

NEBULOZITATE

– o zi cu nebulozitate accentuată, practic, de la începutul intervalului de prognoză și până la finalul acestuia norii vor acoperi toată țara, la toate nivelurile.

image

PRECIPITAȚII:

– încă de la primele ore ale nopții, tot sudul țării, Moldova, dar și sud-vestul, vor avea parte de precipitații consistente. Spre orele dimineții, cantitățile cele mai importante vor cădea pe Moldova, Transilvania, Banat, pentru ca în restul țării să scadă în intensitate. Orele serii vor aduce liniște pe sud, precipitații moderate pe Meridionali și slabe pe Moldova și nordul țării. Cât despre tipul precipitațiilor, din păcate, sudul primește ploile, Moldova, mai ales centrul și nordul, ninsori, la fel ca și zonele montane. Ninsori e posibil să avem și pe partea de sud vest.

image

 

image

VÂNT:

– încă de la orele dimineții vântul va fi activ pe zona Moldovei, cu rafale ce pot atinge și 40 km/h. La orele prânzului, rafale la fel de intense vom regăsi și pe tot sudul țării, iar în Dobrogea se pot depăși și 50 km/h. Scenariul rămâne valabil și pentru orele serii.

image

ZĂPADĂ:

– avem strat de zăpadă în mare parte din țară și pe parcursul zilei de mâine acesta va mai crește, Moldova urmând să fie cea mai fericită zonă a țării din acest punct de vedere.

image

CONCLUZII:

– o zi complicată meteorologic, cu tot alaiul posibil de fenomene: ploi abundente, ninsori viscolite, frig, dar și cald.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *