prognoze

Prognoză meteo 20 decembrie – zi caldă de Ignat

TEMPERATURI:

– la noapte, România va fi împărțită în două: zonele montane înalte (cu valori de la –8, –9 grade spre –2,-3), Transilvania (cu –1, –2 grade), mare parte din Crișana (-1 grad), estul Banatului și sud vestul Munteniei, cu valori de –1, –2 grade, pe de o parte și Muntenia, Moldova, Maramureș, Dobrogea, mare parte din Banat, cu minime pozitive, de la 0 spre 3 grade. Ziua de mâine va fi una mult mai caldă decât normele perioadei. Doar în masivele nordice ale Orientalilor este posibil să avem maxime negative (-1, –2 grade), pentru ca în celelalte masive montane vom avea valori de 1, 2 spre 3- 4 grade. Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana vor avea maxime de 5 – 7 grade. Mare parte din estul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor avea maxime de la 7 – 9 grade. În dealurile Munteniei, dar și în sudul extrem al Olteniei este posibil să ajungem chiar și la valori de 10 – 12 grade.

image

image

NEBULOZITATE:

– norii joși vor acoperi, la începutul intervalului de prognoză, cea mai mare parte a țării, excepție urmând să facă doar sudul extrem și zona de Curbură.  Spre orele dimineții cerul se mai eliberează, cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei, urmând să aibă un cer senin. Nu la fel de norocoși vor fi cei din vest și nord, zone unde norii joși se vor menține pe tot parcursul zilei.

image

CEAȚA:

– ceața nu va lipsi din peisaj nici pentru prognoza zilei de mâine. O vom regăsi, la începutul intervalului, în zona sudică, dar și pe sud –vest și nordul extrem. Spre orele dimineții își face apariția și pe zona Moldovei. Dispare un pic spre orele prânzului, pentru ca seara să revină în forță, mai ales tot pe zona Moldovei.

image

PRECIPITAȚII:

– ziua de mâine va fi o zi fără prea multe precipitații prin zona României.

image

VÂNT:

– vântul nu va fi un element meteo care să pună probleme mâine, doar spre orele prânzului putând să avem niște adieri un pic mai puternice, pe sudul țării.

image

ZĂPADĂ:

– puținele precipitații de mâine, prezente pe zona de est, sud-est, vor fi numai ploi. Stratul de zăpadă scade puternic, doar în zonele înalte mai vorbim de peste 25 cm, în timp ce în restul regiunilor montane mai avem doar undeva până în 10 cm.

image

CONCLUZII:

– Ziua de Ignat va fi una mult mai caldă față de cum se așteaptă cei care se pregătesc de sacrificarea porcilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *