prognoze

Prognoză meteo 20 noiembrie 2015 – ploi și vânt puternic în Maramureș

TEMPERATURI:

– minimele nopții vor pleca de la valori de 0 – 2 grade în zona Meridionalilor, 2-3 grade în zona Orientalilor, valori ce vor fi atinse și pe Apuseni. În nordul, sudul și vestul Moldovei, Maramureș, Transilvania, parte din Banat și Crișana, nordul Olteniei, al Munteniei se vor atinge valori de 7 – 9, 10 grade. Cele mai ridicate valori ale minimelor vor fi în extremitatea vestică a Crișanei și Banatului, estul Munteniei, sudul extrem al Munteniei, Oltenia și Dobrogea, locuri unde vom avea și valori de 11 – 12 grade. Temperaturile maxime vor avea următoarele valori: 4-5 grade în zona nordică a Orientalilor, 6-8 grade în celelalte masive montane, 11 – 13 grade în Transilvania și Maramureș și 13 – 15 grade în Banat și Crișana. Cele mai ridicate valori ale zilei le vom avea pe Moldova, Muntenia, Dobrogea și Oltenia, zone unde ne vom întâlni și cu valori de 16 – 18 grade, iar în sudul extrem al Olteniei, chiar 20 – 21 de grade.

image

image

NEBULOZITATE:

– norii de altitudini mari și medii vor fi prezenți în mare parte din țară, în timp ce norii joși vor acoperi mai ales cerul din nordul și nord – vestul țării.

image

PRECIPITAȚII:

– ploile vor fi prezente mâine pe zona nordică a țării, mai ales pe Maramureș, zonă unde se vor putea acumula, în 24 de ore, 13 – 15 l/mp. Ploi vor fi și pe Crișana, dar nu se vor strânge decât 2 –3 l/mp.

image

VÂNT:

– la începutul intervalului de prognoză, intensificări de vânt vor fi prezente pe Maramureș, Crișana, Banat, dar și pe nord estul Moldovei. Spre orele dimineții, aceste intensificări vor ajunge la rafală și la 55 – 60 km/h, chiar și spre 65 –70 km/h în zona Maramureșului. Intensificări vor fi, mai ales dimineață, și pe sudul țării, dar cu viteze ce nu vor trece de 35 – 40 km/h. Spre orele după amiezii vântul va lua o mică pauză, urmând ca spre orele nopții de vineri spre sâmbătă să revină cu forțe proaspete pe Banat și Crișana.

image

ZĂPADĂ:

– chiar dacă mâine în mod sigur nu vom avea fenomene de iarnă, răbdarea e pe cale să fie răsplătită, chiar din weekend.

image

CONCLUZII:

– ne bucurăm de ultimele zile cu temperaturi de septembrie, pe drum este o răcire a vremii, accentuată chiar, ce își va face apariția, în vestul și nordul țării, chiar din weekend.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *