prognoze

Prognoză meteo 02 octombrie – rece dimineață, plăcut restul zilei

TEMPERATURI:

– și în noaptea care urmează, temperaturile vor fi mai scăzute decât mediile perioadei, în mare parte din țară.. Vom avea o noapte rece în zonele montane, acolo unde valorile se nu vor trece de 2 – 4 grade, izolat, în zona înaltă a Meridionalilor urmând să ne apropiem și de 0 grade. Rece va fi și în nordul și centrul Moldovei, cu doar 7 – 8 grade, Maramureș, cu 5 – 7 grade, Banat și Crișana cu 8 grade, Transilvania și dealurile Subcarpatice, cu valori de 6 – 8 grade. Valorile cele mai ridicate pe timpul nopții vor fi atinse în sudul extrem, sudul Moldovei și Dobrogea, acolo unde se vor atinge și valori de la 11 la 13, 14 grade. Maximele zilei vor fi de la 18 grade în zona Moldovei, a dealurile Subcarpatice, Maramureș, Transilvania, până la 19 grade în mare parte din Oltenia și Muntenia, Transilvania și Dobrogea. În zona Banatului vor fi atinse în zona Banatului și în sudul Olteniei, acolo unde vom putea avea chiar și 22 – 23 de grade.

image

image

PRECIPITAȚII:

– la începutul intervalului de prognoză se așteaptă precipitații slabe cantitativ, și pe arii restrânse, în zona estică a Dobrogei. Acestea vor fi, practic, și singurele ploi pe care le putem aștepta pentru ziua de mâine.

image

VÂNT:

– după zile bune în care rafalele de vânt au biciut sud = estul țării, ziua de mâine aduce la început, o scădere a intensității acestuia (nu se va mai depăși, la rafală, un 28 – 30 km/h) pentru ca pe parcursul după amiezii vântul să slăbească spre dispariție, ca și intensitate.

image

ZĂPADĂ:

– timidul strat de zăpadă ce a fost prezent pe crestele montane ca urmare a ninsorilor de acum două zile, este deja istorie. Și nici nu se preconizează să revină prea repede.

image

CONCLUZII:

– scenariul unei zile cu dimineață răcoroasă, dar cu restul zilei plăcut atât sub aspectul temperaturilor cât și al precipitațiilor, se repetă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *