Prognoză meteo 15 septembrie – la un pas de caniculă
TEMPERATURI:
– minimele nocturne vor rămâne ridicate în mare parte din țară, plecând de la valori de 7 – 10 grade în zonele montane, 12 – 14 grade în Moldova, 12 grade în Maramureș, 12 – 14 grade în nordul Munteniei și Dobrogea. Cele mai ridicate valori vor fi în banat, Crișana, Oltenia și sudul Munteniei, unde vom putea avea chiar și valori de 17 – 19 grade. maximele de mâine vor fi mult mai mari decât normalul perioadei în mare parte din țară. Vom avea o zi e vară în Moldova, în zona Subcarpaților, în Dobrogea, cu valori de 24 – 25 de grade. Oltenia, sudul Munteniei și parte din sudul Moldovei, va avea parte de valori maxime și de 27 – 29 de grade. Foarte cald va fi și în Transilvania, 28 – 30 de grade. De o zi cu adevărat toridă vor avea parte cei din Banat și Crișana, acolo unde maximele termice, la umbră, vor ajunge și la 31 – 32 de grade.
PRECIPITAȚII:
– ploile vor lipsi și mâine din peisajul României.
VÂNT:
– pe parcursul dimineții de mâine, vântul va prezenta unele intensificări, mai extins pe zona de est și sud și izolat în vestul țării. Vitezele atinse vor fi de 20 – 30 km/h. Odată cu trecerea orelor și vântul se va cuminți.
ȘANSE FURTUNI:
– WR dă niște valori CAPE interesante pe vestul țării, chiar și de peste 500 J/KG, iar în zona Apusenilor chiar peste 1000 J/KG. Și LI va avea valori scăzute, chiar spre 0 sau –1 grade. Din păcate, din peisaj lipsesc precipitațiile.
CONCLUZII:
– o zi foarte caldă pentru perioada anului în care ne aflăm și nu este posibil ca în zilele ce urmează să asistăm chiar la niște recorduri de căldură, cu niște coduri pe măsură.