prognoze

Prognoză meteo 10 septembrie 2015 – ploi, frig, toamnă autentică

TEMPERATURI:

– spre deosebire de noaptea precedentă, când la Miercurea Ciuc am avut și prima valoare negativă a minimei, –1 grad, noaptea ce urmează va fi una mai blândă. Doar în zonele montane minimele vor scădea spre valori de la 5 la 8-9 grade. În Banat și Crișana vom avea 12 – 14 grade, în Maramureș 7-9 grade, în Moldova 10 – 12 grade, zona subcarpatică, de la 14 la 16 grade. Cel mai cald va fi în sudul țării și Dobrogea, cu valori de 17 – 18 grade. Maximele zilei vor pleca de la un 15 – 16 grade în zonele montane, 19 – 20 de grade în Banat și Crișana, 19 grade în Maramureș. Vom avea 18 – 21 de grade în Transilvania, 20 – 22 în Moldova. Cel mai cald va fi în continuare în sudul țării și Dobrogea, cu valori de 23 – 24 de grade.

imageimage

PRECIPITAȚII:

– încă de la primele ore ale nopții, o depresiune mediteraneană extrem de bine alimentată cu precipitații va întra în țara noastră prin sud vest. Încet, dar sigur, precipitațiile vor cuprinde Oltenia, vestul Munteniei, Banatul, iar odată cu apropierea nopții de mâine și Crișana, Transilvania și parte din sudul țării. Cantitățile de precipitații vor putea ajunge și la un 30 l / mp în 24 de ore, în Oltenia, 13 l / mp în Banat. Important de reținut este faptul că aceste precipitații sunt abia la început, iar până sâmbătă ele vor lăsa cantități importante în multe zone din țară.

image

VÂNT:

– vântul va fi destul de activ pe partea sudică a țării, inclusiv în zona Dobrogei, sudul Moldovei și nord –vest, unde pe parcursul nopții, dar și pe parcursul întregii zile de mâine va putea atinge, la rafală și peste 45 km/h. Mâine spre seară, în sudul extrem, se poate ajunge și la rafale de 60 – 65 km/h.

image

ȘANSE DE ZĂPADĂ

– cum sezonul convectiv este oficial terminat la noi, de azi începem să urmărim un pic cum acoperă zăpada România și Europa. Islanda este prima țară din Europa car se poate mândri cu zăpadă, încă de acum, și nu puțină. Stratul de zăpadă se apropie și de 100 cm. Pe parcursul zilei de mâine, și Italia, în nordul ei, va face cunoștință cu fulgii de nea, asta și în condițiile unor temperaturi negative, de până la –4 grade.

image

CONCLUZII:

– ziua de mâine va fi o zi de toamnă autentică, mohorâtă, cu ploi și temperaturi scăzute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *