Prognoză meteo 17 august – ploi, multe ploi
TEMPERATURI:
– minimele nopții de ce urmează vor continua să se păstreze la valori ridicate, de nopți tropicale, în aceleași zone afectate până acum: sudul țării, sudul Moldovei și vestul extrem. Aici, valorile vor fi cuprinse între 20 – 23 de grade. În nord și în interiorul arcului carpatic, temperaturile minime nu vor trece de un 14 – 16 grade. Maximele zilei vor împărți țara în două: Banatul, Oltenia, vestul Munteniei și nordul țării, care vor fi cunoscut și ploile mult așteptate, vor oferi valori de temperaturi maxime ce abia se vor apropia de un 27 – 28 de grade, iar în unele zone abia vor ajunge spre 20. Dobrogea, mare parte din Moldova, vor rămâne cu temperaturi de 30 – 32 de grade și pe parcursul zilei de mâine.
PRECIPITAȚII:
– mult așteptatele ploi își fac apariția încă din această seară, intrând prin vestul țării. Odată cu trecerea orelor, ele vor acoperi întreg teritoriul țării și este posibil să lase în urma lor și cantități importante.
VÂNT:
– pe tot parcursul zilei, mai ales odată cu apariția precipitațiilor, vântul va prezenta intensificări ce pot lua aspect de vijelie.
ȘANSE FURTUNI:
– pe parcursul zilei, valorile CAPE / CIN și LI nu vor fi atât de spectaculoase, încât să creeze niște furtuni pe placul vânătorilor. Lucrurile par a se schimba, cel puțin odată cu intrarea în seară, când pe Oltenia și nordul țării, ajungem la un CAPE de peste 1200 J/KG, ba chiar 1600 J / KG în zona Olteniei. Așadar, ceva șanse de furtuni frumoase există.
CONCLUZIE:
– spunem adio unei perioade caniculare excepționale ca durată și ne pregătim să intrăm într-o săptămână ce ne aduce alte extreme: precipitații abundente, temperaturi de sfârșit de toamnă.