Prognoză meteo 16 august 2015 – adio caniculă !
Iată-ne ajunși la acel moment la capătul căruia putem spune, cu încredere, că trăim ultima zi de caniculă din acest an. Pentru că așa arată modelele meteo pentru mâine și perioada următoare. Dar să ne uităm atent la ziua de mâine, una ce încă va fi destul de problematică.
TEMPERATURI:
– noaptea care urmează își va păstra caracteristicile unei nopți tropicale în mare parte din sudul țării, sudul Moldovei și vestul extrem. Aici temperaturile se vor apropia frecvent de valori de 23 – 25 de grade. Maximele vor urca, pe tot sudul țării și vest la valori de 37 – 38 de grade. Nici restul țării nu va răsufla, încă, un aer prea răcoros, temperaturile ajungând în toată țara la valori peste 32 – 33 de grade.
PRECIPITAȚII:
– pe parcursul zilei de mâine, precipitațiile vor începe să își facă simțită prezența, mai întâi prin nordul țării, urmând ca, odată cu intrarea în seară și noapte, prin vest să intre mult așteptatul front de precipitații, unele care, cel puțin la cum arată modelele acum, vor uda țara noastră până cel puțin joi. Iar cantitățile nu vor fi deloc neglijabile.
VÂNT
– dacă în alte zile vântul mai răcorea un pic aerul canicular de peste zi, mâine acesta va începe să își facă simțită prezența abia spre orele serii și nopții, odată și cu intrarea în țară a precipitațiilor.
ȘANSE FURTUNI:
– valorile CAPE / CIN și LI nu indica condiții propice pentru ceva dezvoltări convective spectaculoase, asta conform modelului GFS. Modelul WRF dă ceva speranțe mai mari vânătorilor de furtuni, mai ales pe zona Moldovei și în vestul țării.
CONCLUZII:
– ziua de mâine reprezintă ultimul hop în bătălia pe care o ducem de mai bine de o lună de zile cu zilele caniculare. Urmează o săptămână în care ne vom bucura de ploi, de temperaturi chiar mai scăzute decât normalul perioadei în unele regiuni.