Prognoză meteo 2 august 2015
Luna lui gustar a început cu o pauză de la caniculă și lipsa precipitațiilor, oferindu-ne astfel șansa să ne putem bucura și de un pic de răcoare, dar și de ploi.
TEMPERATURI
– minimele nopții se vor situa în jurul valorilor normale ale perioadei, cu până la 20 de grade în sudul țării, 14 – 16 grade în vestul țării, și până la un 10 – 12 grade în nord, depresiuni și nordul Moldovei. Canicula își va face din nou simțită prezența în vestul țării, maximele zile urmând să ajungă acolo chiar și la un 36 de grade. În restul țării vom avea valori de la 28 la 32 – 33 de grade.
PRECIPITAȚII
– toate modelele meteo ne arată că ziua de mâine va fi una în care nu vom vedea niciun strop de ploaie, în nicio zonă a țării.
VÂNT
– nici vântul nu va fi foarte activ pe parcursul zilei de mâine, dar va mai adia cât de cât prin sudul extrem, dimineață și spre seară.
ȘANSE FURTUNĂ:
– pentru vânătorii de furtuni, ziua de mâine va fi una de șomaj total, lipsa precipitațiilor fiind însoțită și de cele mai mici valori din ultimele luni în ceea ce privește CAPE / CIN și LI.
CONCLUZII:
– ziua de mâine va reprezenta începutul unui tipar meteo pe care, cu foarte puține modificări, îl vom vedea cam în fiecare zi a săptămânii viitoare: temperaturi în creștere, precipitații lipsă și disconfort termic.