Prognoză meteo 11 iulie
Ziua de sâmbătă va fi o zi excelentă din punct de vedere meteo. Fără nici cea mai mică extremă, cu totul încadrat în limitele normalului.
TEMPERATURI
– Minimele zilei se vor situa între 8-10 grade în vestul și nordul țării și până la valori de 16 grade în Oltenia, sudul Munteniei și Dobrogea. Maximele nu vor mai urca decât până la valori de maxim 28 de grade în sudul țării, cu valori chiar mici în nord, de 16 grade, și 24 – 26 de grade în centru, vest și Moldova.
PRECIPITAȚII:
– Precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire mâine de pe harta României. Toate modele meteo arată doar un 0.2, 0,1 l/m2 ce pot cădea în această seară, după miezul nopții, în zona Călărași.
VÂNT
– rafalele de vânt vor deveni de interes mai ales spre seara zilei de mâine, când în zona județelor Buzău, Ialomița, putem avea viteze de 20 – 22 m/s
ȘANSE LA FURTUNI:
– pentru vânătorii de furtuni, ziua de mâine va fi o zi de șomaj și relaxare. Nici o valoare de CAPE / CIN /LI nu se apropie de valorile propice apariției furtunilor. Iar lipsa precipitațiilor face scenariul și mai trist.
CONCLUZII:
– ziua de mâine este o zi perfectă în orice loc al țării vă veți afla și orice activitate veți dori să practicați. Cu temperaturi în limitele normalului, fără precipitații, cu adiere de vânt care să strice coafura 🙂 o zi de care chiar trebuie să ne bucurăm !