Prognoză meteo joi, 18 iunie 2015
Pentru ziua de azi, orice prognoză o începem reamintind că ne aflăm, până la ora 22, sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru Oltenia, sudul Banatului nord vestul Munteniei și sud vestul Transilvaniei. În aceste zone sunt așteptate averse cu un caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua aspect de vijelie. O problemă importantă o pot reprezenta cantitățile de apă, ce pot depăși local 20 l/mp iar izolat chiar 50 – 60 l/mp.
Este ceea ce ne spun practic și modelele meteo în ceea ce privește cantitățile acumulate de precipitații pe următoarele 24 ore:
Foto 1: Model GFS, cantitate totală precipitații în 24 ore.
În ceea ce privește temperaturile, pe timpul nopții acestea nu vor mai depăși limitele de nopți tropicale, Cele mai ridicate valori se vor situa în sudul extrem, de 17 – 18 grade, cu valori de 12 – 13 grade frecvent întâlnite în Moldova, Banat, Muntenia.
Maximele zilei doar izolat vor mai ajunge la un 27 de grade în sudul extrem, în restul țării ele fiind extrem de plăcute, între 22 – 25 de grade.
Vântul va prezenta intensificări mai ales după orele prânzului.
Posibilitatea de furtuni este destul de mică, ceva șanse fiind pentru dimineață, mai ales în zona Olteniei.
Concluzii: se anunță o zi de vară normală, cu temperaturi în limitele normale, cu șanse de peste 60% de precipitații în sud și sub 50% în restul țării.
PS 1: O mențiune care este valabilă pentru toate prognozele care vor fi publicate mereu pe acest blog: ele sunt prognoze personale, realizate de mine și care pot avea un grad mai mare sau mai mic de realizare (eu sper că mare). Ceea ce încerc să fac este să aduc prognoza meteo la nivelul de a fi înțeleasă de fiecare dintre noi la un grad un pic mai mare de complexitate, care să treacă de fata din Click care se dezbracă în funcție de temperaturi sau de prognozele meteo de la televizor.
PS 2: Singura prognoză meteo oficială de pe teritoriul României este cea oferită de ANM, prin specialiștii săi.
PS 3: în prognoza zilei nu sunt incluse fenomenele meteo periculoase ce se pot dezvolta în orice moment al zilei și pe care ANM le avertizează nowcasting.